28 de proiecte în valoare totală de 42,5 milioane de euro in Giurgiu

0 38

Un număr de 12 proiecte europene în valoare totală de 29 de milioane de euro au fost implementate în anul care a trecut în municipiul Giurgiu, iar din bugetul local au fost demarate 16 proiecte în valoare totală de 13,5 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de Primăria municipiului Giurgiu.

„Lucrările de investiţii, fie din fonduri proprii sau de la Uniunea Europeană, au constituit o prioritate pentru administraţia locală din Giurgiu în anul 2019, astfel că, doar într-un singur an au fost implementate proiecte europene a căror valoare totală de finanţare se ridică la aproximativ 29 de milioane de euro, iar din bugetul local au fost demarate lucrări de investiţii care au continuitate şi în anul 2020 în valoare totală de peste 63 de milioane de lei(13, 5 milioane de euro)”, se arată în comunicatul de presă.

Reabilitarea termică a şase blocuri de locuinţe, eficientizarea energetică a patru grădiniţe, trei şcoli, un liceu, un colegiu, dezvoltarea sistemului de transport în cadrul Euroregiunii Ruse-Giurgiu, reconstruirea şi punerea în valoare a siturilor culturale – Cetatea Giurgiu, Portul Verde şi de Înaltă Performanţă Giurgiu sunt proiectele care au beneficiat de fonduri europene în valoare totală de 29 de milioane de euro.

Totodată, extinderea canalizării pluviale pe unele străzi din oraş, realizarea unei centrale termice, modernizarea unor străzi şi alei dintre blocuri, modernizarea stadionului Dunărea, reabilitarea reţelei de alimentare cu apă pe şoseaua Ghizdarului, intrarea Sloboziei şi strada Cărămidarii Vechi, alimentare cu energie electrică a Centralei Termice Giurgiu Nord şi Centralei Termice din zona Istru, dar şi executarea unor reţele de canalizare menajeră şi a unui colector pluvial, realizarea a patru spaţii de parcare adiacente blocurilor de locuinţe din municipiu, a unui sistem de monitorizare video pentru spaţii de joacă pentru copii – sunt lucrări în valoare de peste 63 de milioane de lei demarcate în anul 2019 din fonduri proprii, proiecte care au continuitate şi în anul 2020.

Sursa: Financiarul.ro.

Sursa: Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x