33 de mii de păsări de la o fermă din Giurgiu au fost eutanasiate

De Jurnalul Național Agricultură Utile 229 citiri
3 min citire

Inrolare trafic.ro




Personalul  sanitar veterinar din judeţul Giurgiu au încheiat joi ancheta epidemiologică şi eutanasierea prin gazare a circa 33 de mii de păsări aflate într-un focar de gripă aviară la o fermă din localitatea Braniştea, în comuna Oinacu.

Astfel, conform autorităţilor judeţene, la nivelul exploataţiei infectate au fost impuse restricţii de mişcare a păsărilor, persoanelor, mijloacelor de transport şi furajelor, iar joi au fost încheiate ancheta epidemiologică şi procesul de eutanasiere prin gazare a întregului efectiv de păsări împreună cu ouăle reţinute oficial.

„Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat prezenţa virusului gripei aviare la păsările dintr-o exploataţie comercială din localitatea Braniştea, comuna Oinacu din judeţul Giurgiu, cu un efectiv de aproximativ 33 de mii de găini ouătoare, motiv pentru care la nivel local a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Giurgiu, care a adoptat Programul de Măsuri pentru combaterea focarului de gripă aviară”, scrie într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

33 de mii de păsări de la o fermă din Giurgiu au fost eutanasiate după descoperirea unui nou focar de gripă aviară
Focare ale gripei aviare au fost detectate în mai multe locuri din străinătate în ultimul timp. În poză: grădina zoologică Karlsruhe, Baden-Wuerttemberg, Germania. Foto: Profimedia Images

De asemenea, şi resturile de furaje, cu aşternutul şi cu tot ce poate constitui o sursă de infecţie vor fi distruse prin neutralizare, potrivit prevederilor legale, astfel încât să se evite orice risc de răspândire a virusului.

După care, întreaga suprafaţă a exploataţiei va fi dezinfectată. În jurul focarului au fost delimitate o zonă de protecţie pe o rază de trei kilometri şi o zonă de supraveghere pe o rază de zece kilometri.

În aceste zone restricţiile vor fi menţinute minimum timp de 30 de zile. Toate aceste măsuri sunt monitorizate de inspectori ai ANSVSA, alături de reprezentanţi ai serviciilor veterinare teritoriale.

Totodată, China a înregistrat anul trecut o creștere a numărului de persoane infectate cu gripă aviară, iar crescătorii de păsări din Franţa au fost obligaţi să îşi tină păsările închise din cauza riscului „crescut”, după ce în țările vecine s-au înmulţit cazurile de gripă aviară.