A încercat să intre cu maşina pe gheaţa lacului de la Reci si a fost amendat cu 1.000 de lei

0

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, care în cursul zilei de duminică a încercat să intre cu maşina pe gheaţa lacului de la Reci, a fost amendat de poliţişti cu suma de 1.000 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, Radu Stroe, a declarat luni, pentru AGERPRES, că maşina, care a căzut în apă după ce gheaţa a cedat, urmează să fie scoasă din lac în cursul acestei zile.

„Poliţiştii au constatat că fapta intră sub incidenţa articolului 2, punctul 25 din Legea 61 din 1991, republicată. Concret fapta comisă de conducătorul auto a tulburat liniştea publică prin crearea de larmă. Totodată, circulaţia DN 13, un drum aflat în proximitatea locului producerii evenimentului, a fost îngreunată, în consecinţă conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 1.000 de lei conform actului normativ menţionat. (…) Maşina încă nu a fost scoasă din lac. Aseară s-au făcut operaţiuni de scoatere, dar au fost sistate la lăsarea întunericului, iar astăzi au fost reluate. Din informaţiile pe care le am, până la momentul acesta încă nu s-a reuşit scoaterea maşinii, acţiunea e încă în derulare”, a declarat Radu Stroe.

Acesta a mai adăugat că astfel de „acte de teribilism sunt periculoase”, deoarece se pot solda cu victime.

Sursa: News24.ro.

Sursa: Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata