A murit George Litarczek, unul dintre cei mai importanți medici pe care i-a avut România

George Litarczek, unul dintre cei mai mari și apreciați medici din România, s-a stins din viață. Acesta a fost profesor universitar doctor și a fost fiul Prof. Agr. Gheorghe Litarczek și al Stellei, ambii activanți în domeniul medical, la o clinică din Colentina București. “Domnule Tudor, va rog sa anuntati ca a murit profesorul George Litarczek. A fost unul din marii medici ai Romaniei, intemeietor al scolii romanesti de anestezie si terapie intensiva“, a transmis profesorul doctor Alexandru Oproiu lui Radu Tudor.

George Litarczek, unul din marii medici ai României, a murit

George Litarczek s-a stins din viață! Unul dintre cei mai apreciați doctori ai țării noastre s-a născut la 22 decembrie, în anul 1925. Acesta avea dublă cetățenie: americană și română. George Litarczek a fost copilul a doi medici și s-a născut la Boston, Massachusetts. După ce și-a petrecut o parte din copilărie în Anglia, avea să se întoarcă acasă, pentru că România din perioada interbelică era „ṭară în care se venea, nu din care se pleca.”

„[Tata] a particiapt la Mărăṣeṣti. […] Şi taică-meu s-a întors după aia, când s-a liberat Bucureṣtiul, în Bucureṣti ṣi a fost angajat la Facultatea de Medicină ca asistent la Histologie, la profesorul Beznea. Şi la Histologie acolo o întâlneṣte pe maică-mea…”, povestea  acesta despre familia lui.

George Litarczek a murit

George Litarczek, amintiri despre mama sa

„Maică-mea era fata preotului Popescu de la Biserica Sf. Vineri, aia care s-a dărâmat [în vremea lui Ceauṣescu], cu scandal, cu toată povestea ei; era o biserică destul de renumită, ca să zic aṣa, în Bucureṣti. A fost o lovitură grea adusă bisericii în general… Şi era preot acolo ṣi fata lui avea ṣi trei fraṭi. Deci familia era [formată din] maică-mea ṣi cu familiile fraṭilor, trei fraṭi.

Sigur că familia, partea maică-mii, mai avea ramuri care proveneau de la părinṭii ei,…

Citeste continuarea pe StiriMondene.Fanatik.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata