Acţiunile Romgaz au fost cele mai lichide luni, pe Bursa de la Bucureşti

0

Acţiunile Romgaz au fost cele mai lichide luni, pe Bursa de la Bucureşti, schimburile generate de aceste titluri fiind de aproximativ 3,19 milioane de lei în condiţiile unui rulaj total de 18,18 milioane de lei.

Pe locul doi în topul celor mai tranzacţionate acţiuni în Piaţa Reglementată se află Banca Transilvania, cu schimburi de 2,86 milioane de lei, şi OMV Petrom (2,3 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Casa de Bucovina – Club de Munte, care s-au apreciat cu 2,7%, Alro (+2,68%) şi Electromagnetica (+2,48%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Electroputere (-5,56%), Dafora (-3,64%) şi MedLife (-3,54%).

Indicii Bursei de la Bucureşti au avut luni o evoluţie mixtă.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,08%, până la 9.877,96 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere de 0,06%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,07%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,23%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 0,89%.

Pe de altă parte, indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,45%.

Sursa: Financiarul.ro.

Sursa: Aici

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close