Alegerea rechizitelor, adevărată provocare pentru părinți și copii.

Mai sunt două săptămâni până la începerea anului şcolar, iar alegerea rechizitelor este o adevărată provocare pentru părinţi şi copii.

Pe rafturile şi aşa ticsite cu sute de modele, şi-au făcut loc ghiozdanele inteligente, penarele cu paiete şi instrumentele de scris personalizate. Cei care vor să fie în trend trebuie să pună însă deoparte peste 500 de lei.

Singuri sau însoţiţi de copii, cu liste în mâini dar mai ales înarmaţi cu răbdare, părinţii fac prima dată munca de documentare. Abia apoi cumpără. Alegerea este grea pentru că modelele sunt variate, iar copiii pretenţioşi.

Totuşi, prinţesele din Frozen rămân în topul preferinţelor la fete. Băieţii sunt sobri: se mulţumesc cu emoticoane şi maşini. Este important însă că penarul să fie din aceeaşi colecţie cu ghiozdanul.

Caiete – între 1 şi 5 lei
Pixuri şi creioane – între 1 şi 14 lei
Penar – între 18 şi 120 de lei
Ghizdan – între 80 şi 200 de lei
Creioane de colorat, carioci – între 2 şi 80 de lei

Anul acesta, ghiozdanele inteligente i-au cucerit pe copii: pot fi conectate la telefonul mobil şi au o boxă, astfel încât elevul asculta muzica în drum spre şcoală. Un asemenea rucsăcel costă 400 de lei.

La fel de căutat este şi un model anti-furt..

Cristina Frunteș, manager librărie: „Are un fermoar în spate. Are şi o protecţie la tăiere, se taie mai greu, practic tot antifurt. Există şi o mufă USB, poate alimenta un telefon de la o baterie externă.”

Din lista de cumpărături pentru un elev nu lipsesc nici instrumentele de scris.

Pentru un elev de gimnaziu, de pildă, un părinte cheltuie în medie 500 de lei doar pentru rechizite şi ghiozdan.

Să nu uităm nici de uniforme sau hainele noi care şi ele ridică bugetul destul de mult al părinţilor. În plus la primele şedinţe părinţii se mai aşteaptă la alte cheltuieli suplimentare, care includ culegeri sau cărţi speciale.

Scoala începe pe 9 septembrie, aşadar nu vă lăsaţi tot salariul în concediu, dacă vreţi şi rechizite noi pentru cel mic.

sursa stirileprotv.ro

Sursa: Financiarul.ro.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata