Un angajat al unei firme din domeniul distribuţiei de energie electrică este cercetat pentru luare de mită după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de lei de o persoană pentru a declara defect un contor, cu scopul ca aceasta să nu plătească, în urma unei recalculări, o sumă de şase ori mai mare decât mita.
Astfel că, flagrantul organizat luni 5 decembrie, de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, a fost realizat după ce anchetatorii au primit un denunţ chiar de la persoana căreia salariatul firmei care distribuia energie i-a cerut 10.000 de lei.
„În fapt, suma de bani oferită cu titlu de mită a fost primită de angajatul în cauză pentru a întocmi un act contrar atribuţiilor de serviciu, în sensul declarării unui contor electric ca fiind defect pentru a nu i se face o recalculare martorului denunţător în valoare de 60.000 lei”, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de către Direcţia Generală Anticorupţie.
Așadar, procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar angajatul prins luând mită este urmărit penal aflându-se acum sub controlului judiciar pentru următoarele 60 zile.