Angela Merkel: Pandemia schimbă raporturile de putere în economia mondială

70

Angela Merkel cancelerul german a declarat că pandemia de coronavirus schimbă raporturile de putere în economia mondială, iar multe ţări fiind afectate de scăderea activităţii economice din cauza efectelor COVID-19,  transmite Reuters.

În context mondial, economiile care se dovedesc cele mai reziliente sunt cele care au reuşit să ţină sub control pandemia, a afirmat Merkel, în Camera Inferioară a Parlamentului Germaniei.

Uniunea Europenă şi Marea Britanie încă pot ajunge la un acord post-Brexit, a afirmat Angela Merkel, dar statele membre UE sunt pregătite să accepte lipsa unui astfel de acord, dacă va fi necesar.

Berlinul are deplină încredere că Executivul comunitar va căuta să finalizeze negocierile post-Brexit, le-a spus Merkel parlamentarilor germani.

Din punct de vedere al UE, „Un lucru este clar: trebuie prezervată integritatea pieţei interne. Trebuie să avem condiţii de concurenţă echitabile, nu doar pentru momentul prezent, ci şi pentru viitor şi dincolo de asta”, a declarat cancelarul german.

În acest sens, premierul britanic Boris Johnson se va întâlni miercuri seara la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un un ultim efort pentru finalizarea negocierilor pentru un acord post-Brexit.

În momentul de faţă trei principale puncte de divergenţă, la negocierile pentru un acord post-Brexit rămân legate de solicitările UE,astfel,  privind menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, stabilirea unor norme care să prevină concurenţa neloială din partea companiilor britanice pe piaţa europeană şi crearea unui mecanism de soluţionare a diferendelor în cadrul viitorului acord.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata