Aproximativ 30 de tone de azotat de amoniu sunt stocate necorespunzător într-un depozit din zona portului

0

29 de tone de azotat de amoniu care sunt păstrate necorespunzător, au fost descoperite de poliţiştii brăileni, într-un depozit din zona portului, pentru neregulile constatate fiind întocmit dosar de cercetare penală, potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

În data de 13 august anul în curs, poliţişti din cadrul IPJ Brăila au efectuat verificări la depozitul unei societăţi comerciale, situat în incinta zonei portuare, ocazie cu care au fost descoperite 29 de tone azotat de amoniu, depozitate în aer liber, în condiţii necorespunzătoare, ambalate în 58 de saci, de 500 de kilograme fiecare.

Pentru această faptă, în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării”, respectiv, “nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor, numai ambalate şi în locuri protejate”.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata