# Arnold Schwarzenegger, mesaj pentru poporul rus > Arnold Schwarzenegger i-a cerut lui Vladimir Putin să pună capăt războiul din Ucraina. În opinia starului american, invazia rusă pe teritoriul ucrainean este ilegală. Într-un filmuleț video de 9 mi... Publicat: 17 martie 2022, 18:43 · Autor: Ramona Badea · Categorie: [Externe](https://jurnalulnational.ro/stiri/externe/index.html.md) · Pagina web: https://jurnalulnational.ro/arnold-schwarzenegger-mesaj-pentru-poporul-rus/ · Publicație: Jurnalul Național ![](https://jurnalulnational.ro/wp-content/uploads/2022/03/arnold-1024x525.webp) **Arnold Schwarzenegger i-a cerut lui Vladimir Putin să pună capăt războiul din Ucraina. În opinia starului american, invazia rusă pe teritoriul ucrainean este ilegală. Într-un filmuleț video de 9 minute, publicat pe twitter, actorul de la Hollywood a vorbit despre ce îl leagă de Rusia, părerea sa despre război și necesitatea ca acesta să înceteze,notează Business Insider.  ** „Iubesc poporul rus. De aceea trebuie să vă spun adevărul. Vă rog să urmăriți și să distribuiți”, este descrierea care însoțește mesajul video al cunoscutului actor. Arnold Schwarzenegger i s-a adresat direct lui Vladimir Putin. „Tu ai început acest război, tu îl conduci și tot tu îl poți opri. Este ilegal ceea ce faci”, a precizat fostul guvernator al statului California. Arnold, primul star de cinema din Occident care a filmat la Moscova pentru un film, și-a exprimat admirația față de cetățenii ruși care au ieșit în stradă în semn de protest față de invazia rusă în Ucraina. „Lumea v-a văzut curajul. Știm că ați suportat consecințele. ați fost arestați, închiși și bătuți. Sunteți noii mei eroi”, a declarat actorul de la Hollywood în vârstă de 74 de ani. Vorbind despre minciunile din spatele propagandei Kremlinului pentru a justifica războiul din Ucraina, Arnold Schwarzenegger le-a spus rușilor: „Viețile voastre și viitorul vostru sunt sacrificate pentru un război fără sens, care este condamnat de întreaga lume". Arnold a mai precizat că rușii au avut mult timp legături familiale cu Ucraina, iar aproximativ 11 milioane de ruși au familie în Ucraina. „Deci, fiecare glonț pe care-l trageți, îl trageți într-un frate sau o soră dintre ai voștri. Fiecare bombă sau fiecare obuz care cade în Ucraina, nu cade asupra unui inamic, ci asupra unei școli, a unui spital sau a unei case”, a mai precizat Arnold. Actorul american a anunţat și că știe cum minciunile despre război pot distruge un om. Actorul a descris modul în care tatăl său, Gustav Schwarzenegger, a trăit cu vinovăția de a fi luptat pentru naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. „A trăit tot restul vieții sale cu această durere. Durere care provenea de la schijele care îi aminteau mereu de acei ani groaznici”, a povestit actorul american. Arnold a mai afirmat că lui Putin nu-i pasă de consecințe, dar dacă cetățenii ruși aud mesajul său, se vor gândi de două ori la afirmația liderului de la Kremlin care neagă război pe care l-a declanșat în Ucraina. O parte din mesajul său video a avut însă scopul de a-i convinge pe soldații ruși să conștientizeze mai bine circumstanțele din jurul conflictului. „Pentru soldații ruși care văd acest mesaj, știți deja mult din adevărul pe care l-am spus. L-ați văzut cu ochii voștri. Acesta nu este războiul pentru apărarea Rusiei la care au luat parte bunicii sau străbunicii voștri. Acesta este un război ilegal”, a spus Arnold Schwarzenegger. Starul american a subliniat că a fost inspirat la începutul vieții de halterofilul rus Yuri Vlasov. Schwarzenegger și-a început cariera ca culturist profesionist, după care a devenit actor. Rolul care l-a consacrat este cel din seria „Terminator”. Arnold a mai afirmat în cele nouă minute că dragostea lui pentru Rusia a crescut de-a lungul timpului, inclusiv în timpul filmărilor „Red Heat”, primul film american filmat în Piața Roșie din Moscova. „Puterea și inima poporului rus m-au inspirat întotdeauna”, a precizat Schwarzenegger, descriindu-se drept „prieten de multă vreme al poporului rus”.