Asociaţia Trezorierilor din România are o nouă echipă de conducere

186

Joi 22-o4-2021, reprezentantul Electrica, Ştefan-Alexandru Frangulea, a fost ales preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Trezorierilor din România (ATR), informează Asociaţia într-un comunicat transmis AGERPRES.

„În cadrul Adunării Generale anuale a membrilor Asociaţiei Trezorierilor din România (ATR) a fost ales noul Consiliu Director al ATR. Până în luna aprilie 2023, ATR va fi condusă de un Consiliu Director format din cinci membri: preşedinte – Ştefan-Alexandru Frangulea (Societatea Energetică Electrica), vicepreşedinte – Gina Trifu (Electrica Furnizare, anterior OMV Petrom), vicepreşedinte – Florin Stanciu (Transelectrica), trezorier – Oana Mache (Alu Design Construction Civile, anterior Siemens), secretar general – Sabin Volciuc (Casa de avocatură Volciuc-Ionescu). Gina Trifu şi Florin Stanciu sunt membri noi ai Consiliului Director al ATR, înlocuindu-i pe Valentin Popescu (OMV Petrom) şi Oana Doroftei (ENGIE), membri fondatori ai Asociaţiei, care nu au mai candidat pentru un nou mandat în cadrul Consiliului Director, rămânând implicaţi în cadrul activităţilor Asociaţiei în calitate de parteneri ai Consiliului Director”, se menţionează în comunicatul citat.

Totodată, în cadrul aceleaşi adunăti, s-a discutat şi programul activităţilor pentru anul 2021 – 2022, care cuprinde o serie de evenimente şi iniţiative, cum ar fi Conferinţa anuală a ATR în toamna anului 2022, mai multe evenimente on-line pe teme de actualitate pentru membrii săi, Consolidarea parteneriatului cu Envisia şi diversificarea cursurilor şi seminariilor care să fie oferite în parteneriat pe subiecte referitoare la diferite arii ale trezoreriei corporative, intensificarea cooperării cu European Association of Corporate Tresurers (EACT) şi International Group of Corporate Treasurers (IGTA).

În planul de viitor, conducerea ATR şi-a propus pentru următorul an să organizeze o serie de activităţi dedicate membrilor săi care să îi ajute şi să îi susţină în profesiile pe care le practică şi să atragă noi profesionişti din domeniul trezoreriei şi finanţelor corporative, a pieţelor financiare şi de capital ca membri în cadrul asociaţiei.

„ATR concentrează în nucleul său de membri cotizanţi peste 70 dintre cei mai bine pregătiţi specialişti români în domeniul trezoreriei corporative şi finanţelor corporative, implicând în decursul anilor în evenimentele şi activităţile sale peste 350 de profesionişti din domeniile finanţelor corporative, pieţelor financiare şi de capital. Am convingerea că Asociaţia poate aduce o contribuţie majoră în dezvoltarea companiilor care activează în România în diferite domenii de activitate precum şi a pieţelor financiare locale, cu efecte asupra progresului socio-economic în general. În acest sens, vom dezvolta mai multe proiecte, evenimente locale şi chiar regionale”, a declarat Ştefan-Alexandru Frangulea.

Aşadar, înfiinţată formal la începutul anului 2015, Asociaţia Trezorierilor din România este o organizaţie profesională nonprofit, creată cu scopul de a susţine interesele profesionale ale membrilor săi, privind exercitarea profesiunilor legate de domeniile de trezorerie corporativă, finanţe corporative, pieţe financiare şi de capital. În prezent, Asociaţia are un număr de peste 70 de membri cotizanţi.

Din anul 2017, Asociaţia Trezorierilor din România este membru al European Association of Corporate Treasurers (EACT- www.eact.eu) şi International Group of Corporate Treasurers (IGTA – www.igta.org).

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner