# Atacuri fără precedent în dezbaterea prezidențială din Franța! > Cei doi candidați prezidențiali din Franța s-au confruntat miercuri seară pe tema sancțiunilor rusești. De asemenea, președintele în exercițiu Emmanuel Macron a scos în evidență dependența financia... Publicat: 21 aprilie 2022, 11:32 · Autor: Silviu Ungureanu · Categorie: [Externe](https://jurnalulnational.ro/stiri/externe/index.html.md) · Pagina web: https://jurnalulnational.ro/atacuri-fara-precedent-in-dezbaterea-prezidentiala-din-franta/ · Publicație: Jurnalul Național ### Cei doi candidați prezidențiali din Franța s-au confruntat miercuri seară pe tema sancțiunilor rusești. De asemenea, președintele în exercițiu Emmanuel Macron a scos în evidență dependența financiară a lui Marine Le Pen față de Moscova, lansând un atac fără precedent: „Când vorbești cu Rusia, vorbești cu bancherul tău!” Astfel, dezbaterea pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale dintre președintele în exercițiu Emmanuel Macron  și contracandidata de extremă dreapta **Marine Le Pen** a oferit miercuri, 20 aprilie, o clarificare a pozițiilor fiecăruia privind conflictul din Ucraina și la relația pe care Franța și Europa trebuie să o întrețină cu **Rusia**, anunţă Euravtiv. După ce a spus că “agresiunea căreia îi este victimă Ucraina este inadmisibilă”, Marine Le Pen a precizat că susține marea majoritate a sancțiunilor împotriva regimului de la Kremlin și a oligarhilor ruși. Adresându-se direct lui Macron, Le Pen a lăudat “eforturile de a încerca să găsească, în numele Franței, mijloacele, căile păcii, care merită să fie susținute”. ### Marine Le Pen, împotriva blocării importului de gaze și petrol rusesc Dar, cu toate că s-a declarat în favoarea unui sprijin financiar pentru Ucraina, Macron a reamintit că deputații Rassemblement National au votat împotriva acestei măsuri. Rezoluția cu privire la acordarea unui împrumut Ucrainei a fost adoptată pe 16 februarie de Parlamentul European, iar eurodeputații care o susțin pe Marine Le Pen s-au opus. În alte voturi care au urmat, aceștia s-au abținut. “Singura sancţiune cu care nu sunt de acord este blocarea importurilor de gaz și petrol rusesc”, a adăugat candidata de extremă dreapta, subliniind “consecințele cataclismice asupra persoanelor și companiilor franceze” pe care le-ar implica această măsură. ### Un unghi de atac puternic al președintelui în exercițiu a fost dependența pe care contracandidata sa de extremă-dreapta o are față de regimul lui Putin. Conform lui Macron, acest lucru nu i-ar permite lui Le Pen să fie un președinte independent și liber de orice influență externă. “Când vorbești cu Rusia, nu vorbești cu alți lideri, ci cu bancherul tău”, i-a spus el adversarei sale. “Ați fost, cred, unul dintre primii politicieni europeni, încă din 2014, care a recunoscut rezultatul anexării Crimeei”, a mai adăugat Macron pentru a-și ilustra punctul de vedere. ### Acuzațiile lansate de opozantul rus Aleksei Navalnîi De asemenea, în cursul după-amiezii de joi, opozantul regimului rus, Aleksei Navalnîi, a reamintit că, în ceea ce privește candidatul de extremă dreapta din Franța, aceasta a obținut un împrumut de 9 milioane de euro de la banca FRCB, despre care a afirmat că este “o cunoscută agenție de spălare de bani care a fost creată la instigarea lui Putin”. Totodată, micropartidul tatălui lui Le Pen obținuse un împrumut de 2 milioane de euro folosit pentru finanțarea campaniei sale electorale din anul 2017. Conform site-ului de investigații Mediapart, compania offshore cipriotă care a acordat împrumutul este legată de Iuri Kudimov, fost director al băncii rusești de stat VEB Capital. La rândul său, Marine Le Pen a reacționat vehement, acuzându-l pe Macron că a mințit și că a intervenit pentru a împiedica partidul ei să acceseze finanțare de la băncile franceze pe vremea când era ministru al economiei. “Glumiți? (…) Nu am intervenit niciodată, și o știți foarte bine”, s-a apărat Macron.