Băsescu, referitor la conducerea UE: Franţa şi Germania izolează Estul UE; niciun est european nu mai e în cărţi

Europarlamentarul Traian Băsescu susţine că Franţa şi Germania izolează Estul Uniunii Europene şi prin respingerea oricărei nominalizări de est european pentru funcţiile de conducere din UE.

"Ce frumos sună Declaraţia de la Sibiu! Macron şi Merkel, folosindu-l ca paravan pe Donald Tusk, au reuşit să scoată Estul Uniunii Europene în afara Uniunii Europene. După ce în penultima legislatură funcţia de preşedinte al Parlamentului European a fost deţinută timp de doi ani şi jumătate de polonezul Buzek, iar Donald Tusk, alt polonez, deţine funcţia de preşedinte al Consiliului European, azi, când se discută noua listă de funcţii cheie în UE pentru următorii 5 ani, niciun est european nu se mai află în cărţi. După ce Vechea Europă s-a izolat de estici în zona Euro, stabilindu-şi buget separat de estici, azi, Franţa şi Germania izolează Estul Uniunii Europene şi prin respingerea oricărei nominalizări de est european pentru funcţiile de conducere a Uniunii Europene", scrie Traian Băsescu, vineri, pe Facebook.

În opinia sa, printre cei nominalizaţi ca şefi ai UE se află "mediocrităţi politice" precum premierul belgian Charles Michel sau ''tăcutul ministru al Apărării german Ursula von der Leyen".

"Într-un moment în care UE avea nevoie mai mult ca oricând de solidaritate şi politicieni care să accelereze procesele de integrare, Merkel şi Macron trag o linie groasă între Vechea Europă şi Estul Uniunii Europene. Din păcate, ideologul acestei izolări a Estului, tânărul Macron, îşi exersează viziunea catastrofală pe seama viitorului Uniunii Europene, în condiţiile în care el nu este capabil să-şi reformeze propria ţară, iar în alegerile din Franţa l-a bătut de l-a snopit extremista Marie le Pen", afirmă Băsescu.

Europarlamentarul vorbeşte şi despre "o soluţie ascunsă, extrem de toxică în interiorul Comisiei Europene".

"Este vorba despre Frans Timmermans, un adversar…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata