Britney Spears a lansat un cântec inedit pentru a sărbători împlinirea a 39 de ani

159

Pentru a sărbătorii împlinirea vârstei de 39 de ani, Britney Spears a lansat prin surprindere, miercuri un cântec inedit pentru fani, intitulat „Swimming In the Stars”, relatează EFE.

Piesa face parte din sesiunea de înregistrări a ultimului său album, „Glory” din 2016, care însă nu a fost selectată pe acest disc şi care a fost acum, lansată pe platformele de „streaming” şi într-un format single exclusiv din vinil.

„Swimming In the Stars”, este o piesă dance-pop, cum ne-a obişnuit deja Spears, care a fost produsă de Matthew Koma şi care este lansată la distanţă de patru ani.

Totodată, pe 2 decembrie, vedete ale muzicii precum Beyoncé, Mariah Carey şi Lionel Richie au felicitat-o pe Britney cu prilejul zilei sale de naştere.

Însă Britney Spears a mai lansat un single, în luna mai, care nu fusese disponibil anterior, ”Mood Ring”, de pe albumul său din 2016, ”Glory”. Anul trecut, artista şi-a anulat rezidenţa din Las Vegas, internându-se într-o instituţie de afecţiuni mintale. Britney Spears nu a mai susţinut concerte din 2018.

Din punct de vedere al vieţii personale, în urmă cu câteva săptămâni, Tribunalul Suprem din Los Angeles a refuzat să-i acorde câştig de cauză lui Britney Spears şi să o scoată de sub tutela tatălui său. Decizia intervine în plină campanie #FreeBritney, care susţine că tatăl artistei, Jamie Spears, îşi controlează fiica împotriva voinţei sale.

De altfel, începând cu 2008, când vedeta a fost internată de două ori într-un spital de psihiatrie, cântăreaţa s-a aflat sub tutela legală a tatălui său, a avocaţilor şi a unui administrator.

Aşadar, această dispoziţie legală are drept scop protejarea celor care nu pot avea grijă de propria persoană şi îi permite tatălui vedetei să negocieze în numele fiicei sale decizii de afaceri, vânzări de bunuri şi să controleze persoanele cu care ea se poate întâlni.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata