Bursa de la Bucureşti închide pe verde prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii; BET ‘trece’ de 10.000 de puncte

0 41

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar indicele principal al pieţei, BET, a înregistrat o apreciere cu 0,71%, până la 10.023,95 puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un plus de 0,69%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,88%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,99%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 2,27%, în timp ce indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,12%.

Valoarea totală a schimburilor s-a situat la 24,67 milioane de lei (5,16 milioane de euro), din care 23,6 milioane de lei (4,94 milioane de euro) au fost tranzacţii cu acţiuni.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 6,17 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania (4,48 milioane de lei) şi Transgaz (1,72 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Şantierului Naval Orşova, care s-au apreciat cu 4,84%, urmate de cele ale SIF2 Moldova (3,68%) şi Rompetrol Rafinare (3,09%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Electroaparataj (-14,89%), Grupul Industrial Eletrocontact (-10,53%) şi Socep (-2,91%).

Sursa: Financiarul.ro.

Sursa: Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x