Care este județul în care au început pregătirile pentru primirea refugiaților din Ucraina

În contextul crizei militare din Ucraina, autorităţile locale din Iași pregătesc instalarea unor tabere în perspectiva sosirii refugiaţilor, în caz că ruşii vor invada Ucraina, transmite Ziarul de Iași. Astfel, Iaşul se află printre judeţele din „linia I” a unui asemenea flux de migranţi.

În acest sens, prefectul Bogdan Cojocaru s-a consultat cu inspectorul şef al ISU Iaşi în vederea identificării unor locuri pentru amplasarea unor tabere de refugiaţi.

„Se face o inventariere a tuturor spaţiilor şi zonelor unde pot fi amplasate aceste tabere. Sper să nu fie nevoie de ele, dar, în funcţie de evoluţia situaţiei, trebuie să fim pregătiţi”, a declarat reprezentantul Guvernului la Iaşi.

În plus, prefectul Cojocaru a adăugat că, în acest moment, nu există o estimare a numărului de refugiaţi care ar putea să sosească aici.

Din punct de vedere socio-politic, încă de săptămâna trecută, ministrul Afacerilor Interne spunea că „suntem pregătiţi pentru un eventual aflux de migranţi din Ucraina”.

Astfel, „Avem pregătite acele tabere de primire a eventualilor refugiaţi, avem pregătite echipamentele necesare pentru a alimenta cu energie electrică, spre exemplu, respectivele locaţii, suntem pregătiţi pentru a asigura hrana pentru un număr semnificativ de potenţiali refugiaţi”, a spusLucian Bode.

Cu două zile în urmă, ministrul  Bode a precizat că tocmai a terminat planul de acţiune privind managementul unui flux masiv de refugiaţi pe teritoriul României, iar vizate sunt judeţele din nord şi est – Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi şi Tulcea.

În viziunea sa, „Analizăm toate capacităţile de cazare existente pe judeţele de graniţă, dar în acelaşi timp discutăm în etapa a doua de judeţele din vecinătatea judeţelor de graniţă şi în etapa a treia de toată ţara”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

Aşadar, ultimele tabere de refugiaţi au fost amenajate în România în 2015, când sute de mii de migranţi din Orientul Mijlociu (Siria, Afganistan, Irak) şi din Africa s-a îndreptat spre vestul Europei. Ele au fost amplasate în comune bănăţene din apropierea graniţei cu Serbia pe terenuri de sport sau pe păşuni, unde au fost montate corturi.

Sursa: Ziare.com
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata