Care sunt apartamentele care nu mai pot fi închiriate în anul 2024?

De Jurnalul Național Actuale Familie și relații 136 citiri
4 min citire




 

Începând de anul viitor, unele apartamente deţinute de români nu vor mai putea fi date spre închiriere. Legea a primit deja votul final, iar acum urmează să ajungă la promulgare.

Astfel, Camera Deputatilor a dat votul final pe legea prin care apartamentele aflate în imobile cu risc seismic 1 nu vor mai putea fi închiriate.

Motivul invocat de autorități este „apărarea dreptului la viață a altor persoane”.

Legea merge la promulgare și va intra în vigoare anul viitor.

Din luna august a anului 2023, este în vigoare o interdicție privind desfășurarea de activități comerciale în blocurile expertizate cu risc seismic 1 și 2.

Cum îţi faci acasă rucsacul de urgenţă în caz de cutremur

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a făcut o listă esenţială, pentru a şti fiecare dintre noi ce ar trebui să cuprindă rucsacul de urgenţă.

Care sunt principalele categorii de articole care trebuie să existe în trusa de supraviețuire:

1. Apa

Cel puţin 4 l de apă/persoană/zi.

Dacă aveţi animale de companie nu uitaţi să prevedeţi apă şi pentru ele (cca. 30 ml. de apă/kg. animal/zi).

Depozitaţi apa într-un loc rece şi întunecos. Înlocuiţi apa o dată la 6 luni.

ATENŢIE! Apa este esenţială supravieţuirii. În caz de maximă urgenţă, se poate obţine apă potabilă prin fierbere timp de 10 minute.

2. Alimente

Compacte şi uşoare care nu necesită răcire, fierbere ori coacere.

Iată câteva exemple de alimente pe care puteţi să le pregătiţi:

– mâncare în cutii de conserve (nu uitaţi deschizătorul)

– alimente deshidratate

– batoane energizante

– biscuiţi de secară

– dulceaţă

– sucuri, cafea, ceai

– după caz, alimente pentru nevoi speciale: mâncare pentru bebeluşi, lapte etc.

– dacă aveţi animale de companie, nu uitaţi mâncarea acestora. Dacă trebuie să încălziţi anumite alimente prevedeţi un aragaz de campanie şi combustibil.

3. Îmbrăcăminte şi încălţăminte

Pentru fiecare persoană, în funcţie de anotimp. De asemenea, nu uitaţi lenjeria de corp.

4. Un sac de dormit sau două pături călduroase pentru fiecare persoană.

5. O trusă de prim-ajutor care să conţină:

– medicamentele personale şi reţete (Atenție! Nu uitaţi să scrieţi pe un bilet numele doctorului de familie)

– analgezice, antiseptice

– la nevoie, articole sau accesorii necesare pentru aparatul auditiv, scaunul rulant etc.

6. Aparate utile

– aparat radio AM/FM cu baterii de schimb (Nu uitaţi să înlocuiţi bateriile anual!)

– lanternă/persoană şi baterii de schimb

– un fluier (semnalul convenţional în caz de urgenţă este de fluierături scurte)

– un telefon mobil, o cartelă telefonică, cablu și un acumulator suplimentar

7. Articole pentru copii

– Jocuri, în funcţie de vârsta membrilor familiei

– Cărţi de colorat, creioane, jucării pentru copii

8. Articole de igienă

– hârtie igienică, hârtie umedă de mâini, batiste de hârtie

– articole personale: săpun, şampon, deodorant, pastă de dinţi, periuţă de dinţi, pieptene etc.

– saci de bucătărie

9. Acte personale

– carte de identitate, carnete de asigurări medicale

– bani

– cecuri

– numere de telefon importante”, potrivit fiipregatit.ro.

În concluzie, „Un astfel de rucsac de urgenţă ne-ar ajuta să supravieţuim pentru 3-5 zile, după un cutremur major, dacă fiecare familie l-ar pregăti, spun cei de la DSU.

Fiecare familie trebuie să aibă un plan de urgență, dar și o trusă de supraviețuire care să conțină obiecte care să permită supraviețuirea pentru 3-5 zile.

Articolele componente trebuie verificate și înlocuite/schimbate periodic (o dată la şase luni) pentru că pot expira”, se mai arată pe site-ul amintit.

Sursa – www.antena3.ro