Carmen Dan: Îmi doresc ca momentul 10 august 2018 să nu se mai repete

0 91

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi că momentul 10 august este unul din care pot fi trase ''învăţăminte'' atât de către Jandarmerie, cât şi de liderii organizaţiilor civice, astfel încât acesta să nu se mai repete.

"Momentul 10 august este un moment de referinţă, dar aş vrea să acordăm prioritate instituţiilor competente care trebuie să finalizeze anchetele penale care sunt în desfăşurare. Aş vrea să privim acest moment ca unul de unde ne putem trage învăţăminte, un moment din care putem învăţa lecţii. Şi lecţiile să ştiţi că trebuie extrase şi în ceea ce priveşte Jandarmeria Română, dar şi în ceea ce priveşte liderii organizaţiilor civice sau protestatarii paşnici. Şi, dacă mă refer la Jandarmerie, le-am spus şi astăzi că îmi doresc ca momentul 10 august să nu se repete", a spus Carmen Dan, la finalul ceremoniei prilejuite de plecarea a 17 jandarmi români într-o misiune în Afganistan.

Ministrul a precizat că nu vrea să se înţeleagă că are de făcut vreun reproş Jandarmeriei şi că va avea aceeaşi poziţie cu cea iniţială.

"Cred că trebuie să fie o lecţie şi pentru organizatorii acţiunilor civice, pentru că toată lumea trebuie să înţeleagă că există o limită şi o barieră peste care nicio forţă de aplicare a legii nu poate trece. Şi acea barieră este dată de echilibrul care ar trebui să existe între o manifestare publică paşnică şi o manifestare care presupune agresiune şi violenţă, iar baiera este tocmai această violenţă", a mai spus Carmen Dan.

Ea a arătat că în orice stat civilizat se uzează de mijloacele legale şi de procedurile legale de intervenţie în astfel de situaţii.

"Mi-aş dori să tragă învăţăminte şi cei care protestează paşnic şi poate că aici trebuie să dezvoltăm şi noi mai bine componenta de comunicare, pentru că un cetăţean care protestează paşnic trebuie să înveţe să se delimiteze…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata