Ce antrenor român vrea să o pregătească pe Simona Halep

2 min citire

Inrolare trafic.ro




În prezent, Simona Halep şo Gabriela Ruse, au anunțat, la o zi diferență, că renunță la antrenorii lor.

Astfel, Simona Halep a oprit colaborarea cu Adrian Marcu și Daniel Dobre, iar Gabriela Ruse s-a despărțit de Andrei Cociașu.

În cadrul unei intervenţii la Eurpoa FM, Andrei Cociașu a declarat că, în cazul în care Simona i-ar propune să fie antrenorul ei, ar accepta imediat. Andrei Cociașu a mai făcut parte în trecut din echipa Halep, ca sparring-partner.

„Aș rămâne cu adevărat surprins să se întâmple asta, având în vedere mai ales colaborarea ei alături de Darren, deci aș rămâne surprins să îmi propună. În cazul foarte puțin probabil al acestui scenariu, bineînțeles că aș fi ridicol de onorat și de privilegiat. M-aș simți pregătit de acest job.”

În schimb, Andrei Cociașu a vorbit și despre perioada petrecută alături de Gabriela Ruse.

„Când am bătut palma chiar am început să credem amândoi, mai ales ea a început să creadă și să se vadă ca pe o viitoare jucătoare în top 50, iar zi de zi am făcut tot posibilul să ne apropiem din ce în ce mai mult de îndeplinirea acestui obiectiv și mă încântă atât de mult că, chit că ne despărțim acum, când era în plină ascensiune, este la nici 100 de puncte de la îndeplinirea primului obiectiv. Visul ei e să ajungă în top 10 mondial și cred cu ardoare că poate reuși asta.”