Ce spune Oana Zăvoranu despre rolul ei din serialul Sacrificiul: “Cel mai de succes personaj negativ”

Oana Zăvoranu revine pe micile ecrane, după ce a fost distribuită în cea mai nouă telenovelă românească, care va fi difuzată de Antena 1! Mondena a ținut să le mulțumească celor care s-au bucurat pentru ea și le-a făcut și o promisiune!

Oana Zăvoranu revine pe micile ecrane în serialul ”Sacrificiul”

Oana Zăvoranu va face parte din distribuția noului serial produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1, „Sacrificiul”. Focoasa brunetă le-a promis fanilor si că va fi cel mai de succes personaj negativ de până acum.

„Mulțumesc vouă, tuturor celor care ați primit cu atâta fericire și adulație revenirea mea pe micul ecran, în postură de actriță, în cel mai nou proiect al producătoarei Ruxandra Ion, femeia căreia îi datorez totul, cea care m-a descoperit și a avut încredere totală în mine, încredințându-mi rolul principal negativ, în primele două telenovele românești – Numai Iubirea și Păcatele Evei.

Oana Zăvoranu apare in serialul Sacrificiul

Diva promite să fie cel mai de succes personaj negativ

Noul serial se numește Sacrificiul și îl puteți vedea din toamna această pe Antena1. Am emoții constructive și mi-am propus să fac din personajul DIVA (așa mă cheamă în serial) cel mai de succes personaj negativ de până acum.

Promit să fiu într-o formă de zile mari pentru voi fanii mei iubiți, pentru mine și nu în ultimul rând pentru Ruxandra, care a avut după 15 ani încredere în mine și în talentul meu nativ actoricesc. Te iubesc, Ruxandra și știu că simți și știi și tu asta ! Vă pupă tare, DIVA….DIVA și atât ??? Love, Oana”, este mesajul Oanei Zăvoranu.

Oana Zăvoranu a devenit cunoscută după ce a câștigat castingul pentru găsirea unei prezentatoare pentru emisiunea Vară pentru 2, difuzată de postul de televiziune TVR 2. Se întâmpla în anul 2000.

Artista a primit în anul 2002 primul său rol într-un serial de televiziune, sitcom-ul La bloc. Doi ani mai târziu,…

Citeste continuarea pe StiriMondene.Fanatik.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata