Cea mai înaltă femeie din lume este din Turcia, are 24 de ani şi peste 2,15 metri

De Jurnalul Național 336 citiri
1 min citire

Tânăra Rumeysa Gelgi este o femeie din Turcia şi a fost declarată oficial, cea mai înaltă persoană de sex feminin în viaţă de Guinness World Records.

În prezent, tânăra are 24 de ani și măsoară 215,16 centimetri. Această statură atinsă de tânără, este rezultatul unei afecţiuni numite sindromul Weaver care, printre altele, determină o creştere accelerată.

În opinia sa, „Fiecare dezavantaj poate fi transformat într-un avantaj pentru tine, aşa că acceptă-te aşa cum eşti, fii conştient de propriul potenţial şi fă tot ce poţi”, a declarat tânăra, care este extrem de activă pe reţelele sociale.

Este pentru a doua oară când Gelgi a reuşit să doboare un record mondial, după ce a fost declarată cea mai înaltă persoană adolescentă în viaţă în anul 2014. De atunci, ea a folosit această platformă pentru a susţine alte persoane diagnosticate cu afecţiuni rare, noteaza dpa, citată de Agerpres.

În viaţa de zi de zi, în cea mai mare parte a timpului, Rumeysa Gelgi foloseşte un scaun cu rotile, deşi poate merge cu ajutorul unui cadru.

 




Cât costă parcările în București. Ce amenzi sunt pentru cele marcate cu albastru

Cât costă parcările în București. Parcarea rămâne o problemă majoră pentru șoferii din București. Cu peste 1,8 milioane de vehicule [...]

Cardurile de energie 2025. Cum și când va fi oferit ajutorul de la stat

Cardurile de energie vor continua să fie distribuite și în acest an. Sebastian Burduja a anunțat că Guvernul va păstra [...]

Horoscop financiar februarie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar februarie 2025. Februarie 2025 promite un val de energie cosmică care va influența profund sectorul financiar al fiecărei [...]

Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]