Cel mai mare incendiu înregistrat anul acesta în California a continuat să avanseze duminică prin regiunile aride ale statului vestic american, alimentat de vântul puternic, distrugând case şi forţând mii de persoane să îşi părăsească locuinţele, potrivit autorităţilor locale, tranmite luni AFP.
Astfel că, incendiul, denumit „McKinney Fire”, a distrus peste 20.638 de hectare din Pădurea Naţională Klamath, în apropiere de oraşul Yreka din nordul Californiei, a transmis agenţia de luptă contra incendiilor CalFire.
Acesta este cel mai mare incendiu izbucnit de la începutul anului în California, stat deja afectat în această vară de alte câteva evenimente similare.
Guvernatorul statului, Gavin Newsom, a precizat sâmbătă stare de urgenţă. Conform oficialului, incendiul a „distrus case” şi „a ameninţat infrastructuri esenţiale” de la izbucnirea sa, vineri.
Incendiul „s-a intensificat şi s-a extins din cauza combustibililor uscaţi, a condiţiilor foarte secetoase, a temperaturilor ridicate, a vânturilor şi a furtunilor”, a spus Newsom într-un comunicat, notează Agerpres.
Ordin de evacuare pentru mii de persoane care se află în calea flăcărilor
De asemenea, peste 2.000 de locuitori au primit ordine de evacuare, conform biroului pentru situaţii de urgenţă al guvernatorului din California, îndeosebi în comitatul Siskiyou. „Locuitorii din zonele învecinate ar trebui să fie pregătiţi să plece dacă este necesar. Vă rugăm să nu ezitaţi să evacuaţi”, a spus pe Twitter şeriful comitatului.
Un locuitor din Yreka, Larry Castle, a precizat pentru cotidianul Sacramento Bee că el şi soţia sa au împachetat câteva lucruri, şi-au luat cei trei câini şi au plecat în cursul nopţii. Alte incendii izbucnite în ultimii ani i-au învăţat că situaţia ar putea deveni „foarte, foarte gravă”.
Aproximativ 650 de persoane au intervenit duminică pentru stingerea incendiului, conform Grupului naţional de coordonare pentru intervenţii la incendii forestiere.
Sezonul incendiilor din California, un stat care se confruntă cu o situaţie de secetă persistentă, ar putea dura câteva luni. În ultima perioadă, California şi alte regiuni din vestul Statelor Unite au fost devastate de incendii rapide şi importante sub efectul încălzirii globale.