CFR investeşte 26,03 milioane de lei pentru creşterea vitezei de circulaţie

0 56

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” a anunţat că doreşte să investească de peste 26 milioane de lei, din fonduri bugetare, pentru lucrări de întreţinere între staţiile Cilibia şi Făurei, în vederea ridicării restricţiilor de viteză şi creşterea vitezei de circulaţie la 120 km/h, pentru trenurile de călători.

În conformitatea unui comunicat de presă al operatorului feroviar naţional, Sucursala Regională CF Galaţi (SRCF Galaţi) a lansat licitaţia pentru execuţia lucrărilor de întreţinere a suprastructurii căii ferate între staţiile Cilibia – Făureri, pe firul II, de la km 148+700-167+700.

Din punct de vedere financiar, valoarea totală estimată a lucrărilor de întreţinere este de aproape 26,03 milioane de lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat, alocate CFR SA pentru anul 2021.

În contextul contractului, durata de execuţie a lucrărilor va fi de 250 de zile.

Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 5 aprilie 2021.

Aşadar, compania feroviară menţionează că lucrările de întreţinere a suprastructurii căii ferate între staţiile Cilibia – Făureri, pe firul II, km 148+700-167+700, sunt cuprinse în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli (BVC) al SRCF Galaţi, la capitolul „Întreţinerea şi funcţionarea/exploatarea infrastructurii feroviare publice”, cu finanţare asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat şi au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare şi confort, prin creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători la 120 km/h.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata