Cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a crescut cu 1,3% în primele opt luni

0

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele opt luni din acest an, faţă de perioada 1 ianuarie -31 august 2019, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,3%, respectiv cu 1%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

-Pentru seria brută, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în primele opt luni, comparativ cu perioada similară a anului trecut, a înregistrat o creştere cu 1,3% datorită creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,2%) şi vânzărilor de produse nealimentare (+2,8%), în timp ce comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 9%.

Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comerţul a înregistrat o creştere cu 1% datorită creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,0%) şi vânzărilor de produse nealimentare (+2,7%). În schimb, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 8,7%.

Astfel, INS arată că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2020, comparativ cu luna precedentă, a scăzut pe ansamblu cu 1,2% ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-2,6%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-1,4%), în timp ce vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 0,5%.

-Pentru seria ajustată, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2020, comparativ cu luna precedentă a scăzut pe ansamblu cu 1,6% ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-1,9%) ?i la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-0,3%). Pe de altă parte, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu 0,6%.

De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2020, comparativ cu luna august 2019 a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 1,6% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+7,9%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,4%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 6,4%.

Astfel, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2020, comparativ cu luna august 2019 a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,3% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+8,4%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi 3/3 şi tutun (+3,7%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 5,7%.

Sursa: Agerpres
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close