Cîţu: România se menţine pe lista de supraveghere privind traficul de persoane

420

În prezent, prim-ministrul Florin Cîţu atrage atenţia că România figurează în continuare pe lista de supraveghere privind traficul de persoane, în cadrul raportului lansat de către Departamentul de Stat al SUA, şi adaugă că este nevoie de „un efort integrat” al tuturor instituţiilor pentru combaterea acestei probleme.

„Departamentul de Stat al SUA a lansat în cursul zilei de ieri Raportul privind Traficul de Persoane pe anul 2021. După eforturile Guvernului de anul precedent, alături de societatea civilă, România rămâne pe Tier 2 Watch List. Adică se menţine pe lista de supraveghere la nivel 2. Problema traficului de persoane este o prioritate pentru Guvern. Avem soluţii pe care le vom urmări şi coordona integrat de la nivelul Cancelariei. Mă voi asigura că sincopele existente sunt rezolvate în cel mai scurt timp şi eficient mod”,a scris premierul pe Facebook.

În acest context de siguranţă, Cîţu a subliniat, că orice suspiciune de exploatare trebuie tratată cu maximă seriozitate.

„Vreau să le transmit tuturor românilor, dar şi specialiştilor, că nicio suspiciune de exploatare nu trebuie ignorată şi trebuie tratată cu maximă seriozitate. Traficul de persoane şi exploatarea trebuie combătute în România. Este nevoie de un efort integrat din partea tuturor instituţiilor. Trebuie să ne asigurăm că nicio persoană vulnerabilă nu mai devine victimă”, a precizat Cîţu.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata