Cod galben de vijelii pe percursul zilei de luni

Foto: jurnalul.antena3.ro
0 14

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atentionare pentru un număr de 18 judeţe din nordul şi nord-vestul ţării care se vor afla sub Cod galben de vijelii pe parcursul zilei de luni.

In Banat, Crişana, Maramureş şi local în Transilvania şi în zonele montane, până la ora 23:00,  instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial.

Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Iar judeţele atenţionate cu Cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.

Pe de altă parte, meteorologii au extins până miercuri, 10 iunie, informarea de instabilitate atmosferică emisă duminică.

Astfel, în intervalul 8 iunie, ora 10:00 – 10 iunie, ora 6:00, în intervalul menţionat vor fi perioade de timp cu instabilitate amosferică în cursul zilei de luni (8 iunie) cu precădere în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, precum şi în zonele de munte, în noaptea de luni spre marţi (8/9 iunie) în sud-vest, iar marţi (9 iunie) îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului.

Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat până la finalul săptămânii în majoritatea regiunilor.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x