Codrin Ştefănescu, după o discuţie cu Dăncilă: Trebuie să ne unim forţele

Fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, declară că a avut, vineri, o întâlnire cu preşedintele partidului, premierul Viorica Dăncilă, căzând de acord că formaţiunea este înconjurată "de duşmani fără milă şi lipsiţi de scrupule", iar concluzia a fost că trebuie unite forţele social-democraţilor.

"Astăzi m-am întâlnit cu Viorica Dăncilă. Am discutat cu preşedintele PSD despre situaţia partidului. Despre trădări, trădători şi complicităţi. Am analizat împreună care sunt adversarii PSD şi care sunt posibilii aliaţi. Şi am înţeles amândoi că suntem înconjuraţi de duşmani fără milă şi lipsiţi de scrupule. Fiecare dintre aceştia dorind să rupă PSD în bucăţele. Sunt chiar ajutaţi să facă asta. A fost o discuţie între patru ochi în care s-au tras multe concluzii. Cea mai importantă este aceea că trebuie să ne unim cu toţii forţele. Acum, la greu!", a scris Codrin Ştefănescu vineri seara, pe Facebook.

Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD în perioada când partidul era condus de Liviu Dragnea, a candidat la congresul PSD din 29 iunie pentru aceeaşi funcţie, însă a fost devansat atunci clar de către Mihai Fifor. El declara la finalul congresului că actuala conducere aleasă a partidului are o sarcină foarte grea, pentru că trebuie "să îi împace pe toţi" membrii formaţiunii.

Cu două zile înainte de congresul din iunie, Codrin Ştefănescu a adresat o scrisoare deschisă către membrii partidului, în care se declara "foarte îngrijorat" în principal faţă de faptul că se impun "direcţii străine de ceea ce am făcut şi am spus până acum".

"Sunt foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă, astăzi, în PSD. Ni se impun direcţii străine de ceea ce am făcut şi am spus până acum. Ni se cere să uităm trecutul şi să ne resetăm. Ni se cere să uităm de colegii noştri aflaţi şi azi la ananghie. Ceea ce eu nu pot să accept! Nu vreau să…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata