Codul administrativ – publicat în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind Codul administrativ a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Codul administrativ a fost adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de Guvern din 25 iunie, iar în şedinţa din 3 iulie i s-au mai operat câteva modificări şi clarificări.

Vicepremierul Daniel Suciu preciza după adoptarea din 25 iunie, că actul normativ nu este perfect, dar va fi corectat în Parlament.

"Acest act normativ nu este perfect, trebuie să o recunoaştem de la bun început, dar este un act normativ care va ajunge în Parlament şi vor fi făcute corecturile pe care toţi actorii politici le vor considera necesare. (…) Prin Codul administrativ stabilim proceduri şi termene pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului. Refuzul numirii de către preşedinte, pentru motive de oportunitate, poate avea loc o singură dată. Termenul primului-ministru pentru propunere este de 5 zile, iar termenul de răspuns al preşedintelui este de 10 zile. Legislaţia actuală nu prevede niciun termen şi stăm a la long, fără să răspundă cineva de nerespectarea unui termen care nu există. Nu cred că deranjează pe absolut nimeni. Este o regulă care va trebui să fie respectată şi chiar este venită din blocajele apărute", a afirmat Suciu, la Palatul Victoria.

El a adăugat că în acest act normativ se regăsesc reglementări, proceduri pentru validarea mandatelor consilierilor locali aleşi prin hotărârea instanţei, nu prin hotărârea unei comisii de validare.

Daniel Suciu a afirmat că în Codul administrativ se precizează că atestarea domeniului public se va face prin hotărâre de consiliu local sau judeţean şi nu prin hotărâre de Guvern, aşa cum este în prezent.

În ce priveşte indemnizaţiile de vârstă pentru primari, Suciu a susţinut că timp de 15 ani aceştia nu au avut dreptul "nici măcar la sportul de…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata