Coface: Pandemia are un impact negativ asupra dezvoltării energiei regenerabile pe termen scurt

Foto: news.ro
0

Actuala Criză Covid-19 a avut un impact negativ puternic asupra dezvoltării globale a energiei regenerabile, pe termen scurt, pe fondul cererii scăzute de energie electrică, potrivit unui raport al companiei de consultanţă Coface, remis, luni, AGERPRES.

În ultimii 20 de ani, segmentul de energie regenerabilă s-a consolidat accelerat în special în ceea ce priveşte generarea de energie electrică, câştigând cotă de piaţă mai mare în raport cu sursele tradiţionale de energie precum cărbunele, petrolul şi energia nucleară.

Criza Covid-19 din acest an, a avut un impact semnificativ asupra acestui segment din sectorului energetic, deoarece pandemia a perturbat lanţurile de aprovizionare şi disponibilitatea forţei de muncă. Accesul la finanţare a fost, de asemenea, afectat puternic. Aceste tendinţe recente au influenţat proiectele care fuseseră deja aprobate, precum şi alte proiecte în curs de desfăşurare.

În contextul pandemic, cererea scăzută şi supraoferta pe durata carantinei din întreaga lume au împins preţurile energiei electrice pe teritoriu negativ. În consecinţă, utilităţile care folosesc în principal sursele tradiţionale de energie se confruntă cu o “realitate nouă”.

În ceea ce priveşte energiile regenerebile, se aşteaptă ca alte sectoare să folosească tot mai mult acest fel de energii, în special sectoarele chimice sau metalele, ale căror activităţi le fac poluatori majori care trebuie să respecte reglementări mai stricte. Aceste sectoare trebuie, de asemenea, să se adapteze la atitudinea vehementă a publicului faţă de poluare şi la posibilitatea de creştere a numărului de acţiuni în justiţie, sunt de părere reprezentanţii Coface.

Un efect secundar al pandemiei Covid-19 este că se aşteaptă ca emisiile globale de CO2 să scadă cu aproximativ 8% faţă de anul anterior în 2020, măcar până la nivelul la care erau acum un deceniu.

Energia regenerabilă a luat avânt în ultimii ani, crescând de la 21,8% din capacitatea electrică totală instalată la nivel mondial în 2000 la 34,7% în anul 2019.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close