Comisia Europeană intenţionează să interzică ca inteligența artificială să fie folosită pentru supravegherea oamenilor

112

În ultima perioadă, înteligența artificială este deja, prezentă în viața noastră și devine pe zi ce trece o tehnologie tot mai dezvoltată. Evident, se ridică întrebarea: cum va fi folosită de către oameni, aceasta poate reprezenta o sabie cu două tăișuri. Va fi utilizată pentru control excesiv și în jocuri de putere, sau va fi pusă în slujba omenirii, să o ajute în scopuri general recunoscute ca fiind bune?

Momentan, nu știm răspunsul, dar Uniunea Europeană vrea reguli până nu e prea târziu. Așa că a anunțat că se opune folosirii inteligenței artificiale pentru urmărirea persoanelor. E o soluție pe dos față de China, acolo unde statul autocratic a perfectat urmărirea. Iar Rusia îi calcă și ea pe urme.

Din punct de vedere social, Comisia Europeană vrea să interzică folosirea inteligenţei artificiale pentru urmărirea persoanelor şi clasificarea comportamentului lor, urmând să fie prevăzute amenzi de până la 4% din cifra de afaceri a unei companii care încalcă noile norme cu privire la inteligenţa artificială. Aceste norme vor fi anunţate săptămâna aceasta, potrivit Reuters.

Astfel, printre regulile ce urmează să fie propuse se numără garanţii şi autorizarea prealabilă pentru utilizarea inteligenţei artificiale în aplicaţii considerate cu un grad mare de risc, care ar putea afecta sănătatea, siguranţa, drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor, se precizează într-un document al Executivului comunitar, scrie Agerpres.

Odată cu noile norme, ar pune Uniunea în fruntea procesului de reglementare a unei tehnologii care a generat îngrijorări cu privire la posibilele sale efecte sociale negative şi la utilizarea sa ca instrument pentru controlul social de către guvernele autoritare. În schimb, susţinătorii inteligenţei artificiale o consideră drept un motor al creşterii economice.

Prin acest proiect, Uniunea Europeană vrea să interzică sistemele de tip „social scoring”, pe fondul criticilor că unele companii abuzează de această tehnologie atunci când fac angajări, acordă credite sau iau alte decizii importante care pot favoriza grupurile privilegiate. Este sistemul creat în China, în cadrul căruia persoanele sunt clasificate într-un anumit „scoring social”, în funcție de activitățile lor. Anumite drepturi și libertăti sunt acordate cetățenilor considerați model prin scorul mare. Pare că Uniunea Europeana nu vrea să calce pe aceste urme ale Chinei.

Astfel, în documentul Comisiei se precizează că utilizarea inteligenţei artificiale în sistemele de identificare biometrică, în recrutarea de personal, accesul la instituţiile de educaţie, evaluarea credibilităţii şi cererile de azil sau viză sunt considerate ca având un grad mare de risc. Astfel de sisteme ar trebui supervizate de oameni și ar trebui înființate organisme naţionale pentru evaluarea şi emiterea de certificate valabile pentru o perioadă de până la cinci ani.

Pe de altă parte, ar putea fi impuse amenzi pentru conceperea şi vânzarea de aplicaţii interzise pentru inteligenţa artificială, furnizarea de informaţii false către autorităţi sau refuzul de a coopera cu autorităţile.

Iar sistemele de inteligenţă artificială utilizate la operarea armelor şi în alte scopuri militare sunt excluse de la aceste reguli.

În contextul dat, comisarul european Margrethe Vestager urmează să prezinte aceste reguli în data de 21 aprilie, fiind posibil să mai fie făcute unele amendamente. Însă propunerea Comisiei va trebui negociată cu statele membre şi Parlamentul European înainte de a deveni lege.

sursa: digi24

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner