Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care BRD şi Raiffeisen intră în acţionariatul CIT One

De Jurnalul Național Bănci 127 citiri
2 min citire




Cu condiţia respectării unor angajamente asumate de către cele trei bănci, Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care BRD – Groupe Societe Generale (BRD) şi Raiffeisen Bank intră în acţionariatul companiei CIT One, alături de Banca Comercială Română (BCR), potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă remis, marţi, AGERPRES.

Astfel, compania CIT One este furnizor de servicii integrate de gestionare a numerarului, ce asigură întreaga gamă de servicii la nivel naţional, precum transportul de numerar şi alte valori în autospeciale blindate, procesarea de numerar sau servicii de asistenţă tehnică pentru bancomate. Înaintea acestei tranzacţii, CIT One era deţinută de BCR.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această tranzacţie ar putea conduce la afectarea concurenţei pe piaţa serviciilor de gestionare de numerar.

Ca urmare, BRD, BCR şi Raiffeisen Bank s-au angajat să implementeze un set de măsuri, numit Ghidul Antitrust, care să asigure respectarea regulilor de concurenţă la nivelul CIT One, inclusiv cu privire la interacţiunea acestora cu CIT One în calitate de acţionari şi, de asemenea, în calitate de clienţi.

În acest sens cele trei bănci s-au angajat ca politica de preţ a CIT One să aibă la bază anumite principii care să asigure acesteia un caracter echitabil şi nediscriminatoriu.

Aşadar, decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.