Contribuţia României la rezolvarea problemelor migraţiei, apreciată de reprezentantul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi

Contribuţia României la rezolvarea problemelor migraţiei, precum şi demersul MAE de a promova activ asistenţa umanitară şi asistenţa pentru dezvoltare au fost reliefate de către reprezentantul în România al Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), Nisreen Rubaian, în cadrul unei întrevederi avute vineri cu secretarul de stat Maria Magdalena Grigore, a informat MAE.

În cadrul întâlnirii, secretarul de stat a subliniat importanţa implementării triplului nexus ajutor umanitar – asistenţă pentru dezvoltare – pace şi securitate, în contextul identificării de modalităţi eficiente de acordare de asistenta umanitară şi asistenţă oficială pentru dezvoltare. Oficialul român a accentuat faptul că acest proces complex necesită o abordare holistică, implicarea unei game variate de actori instituţionali şi o înţelegere aprofundată a riscului si vulnerabilităţilor existente, se arată într-un comunicat dat publicităţii de MAE.

Potrivit sursei citate, oficialul român a făcut referire la instrumentul juridic adoptat recent de către Comitetul privind Asistenţa pentru Dezvoltare al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (DAC/OECD). Comitetul (DAC/OECD) este principalul organism internaţional care urmăreşte evoluţiile conceptului de asistenţă oficială pentru dezvoltare, eficientizarea asistenţei acordate statelor beneficiare precum şi interdependenţa dintre acesta şi alte componente ale asistenţei internaţionale, fie în domeniul umanitar fie în domeniul păcii şi securităţii. Recomandarea recentă adoptată de DAC/OECD oferă un cadru cuprinzător pentru punerea în aplicare a asistenţei umanitare, complementare cu acţiunile de dezvolare economică şi cele privind pacea şi securitatea, în special în situaţii fragile şi zone afectate de conflict.

Secretarul de stat a reiterat importanţa pe care România o acordă participării active la asistenţa pentru…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata