Coronavirusul ar putea avea efecte indirecte devastatoare în ţările sărace

De Jurnalul Național 180 citiri
3 min citire

Lupta împotriva coronavirusului ar putea avea efecte indirecte devastatoare în ţările sărace, precum decesul a 6.000 de copii în fiecare zi în următoarele şase luni, a avertizat miercuri Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) care a făcut apel la acţiuni urgente, relatează AFP.

UNICEF subliniază că, până la jumătatea lunii aprilie, peste 117 milioane de copii din 37 de ţări este posibil să nu fi fost vaccinaţi împotriva rujeolei după ce campaniile de vaccinare au fost întrerupte de pandemie.

Astfel, până la 1,2 milioane de copii cu vârste sub 5 ani din 118 ţări ar putea muri în următoarele şase luni, victime ale sistemelor sanitare perturbate de lupta contra răspândirii bolii COVID-19, a explicat agenţia ONU într-un comunicat, conform celui mai sumbru dintre cele trei scenarii cuprinse într-un studiu al universităţii americane Johns Hopkins.

Totodata, aceste decese se adaugă celor 2,5 milioane de copii din această grupă de vârstă care mor în fiecare semestru în aceste state.

Iar, până la 56.700 de femei ar putea deceda din cauza îngrijirilor medicale precare înainte şi după naştere, pe lângă cele 144.000 care mor la ora actuală.

Henrietta Fore directorul executiv al UNICEF, a declarat, acest bilanţ ar anihila „decenii de progres în reducerea deceselor ce pot fi prevenite la copii şi mame”,
„Nu trebuie să lăsăm mamele şi copiii să fie victimele colaterale ale luptei împotriva virusului”, care a făcut aproape 290.000 de morţi în întreaga lume.

În ţările afectate de sisteme sanitare precare, COVID-19 perturbă lanţurile de aprovizionare cu medicamente şi accesul la alimente şi pune presiune pe resurselor umane şi financiare, explică studiul publicat în jurnalul The Lancet Global Health.

Măsurile de combatere a noului coronavirus – izolare, carantină, restricţii de circulaţie – şi temerile locuitorilor reduc numărul vizitelor în centrele medicale şi al procedurilor medicale vitale.

Studiul evocă îndeosebi planificarea familială, îngrijirea prenatală şi postnatală, naşterile, vaccinările, precum şi serviciile de prevenire şi tratament.

Asia de Sud ar fi cea mai afectată regiune, înaintea Africii subsahariene şi a Americii de Sud, cu bilanţuri deosebit de ridicate în Bangladesh, India, Brazilia, Republica Democrată Congo şi Etiopia.

Trebuie să „acţionăm acum pentru a stopa răspândirea bolii, pentru a ajuta bolnavii şi pentru a proteja personalul de urgenţă”, a afirmat UNICEF solicitând fiecărui stat vizat să „continue să acţioneze pentru limitarea efectelor indirecte asupra copiilor” când epidemia va fi încetinită.




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]