Cresc amenzile la STB: 500 de lei cea mai mare! Pot fi sancţionaţi şi cei cu abonamente

Societatea de Transport Bucureşti (STB), fostul RATB, a decis creşterea amenzilor! Astfel, cea mai mare sancţiune pentru călătorii care circulă fără bilet poate ajunge şi până la 500 de lei! Mai mult, există posibilitatea unei amenzi şi în cazul în care posesorii de abonamente nu îşi validează călătoriile la fiecare cursă, indiferent dacă circulă cu autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul.

În funcţie de gravitate, amenzile variază între 100 şi 500 de lei şi pot fi achitate în maximum 48 de ore de la data la care a fost încheiat procesul verbal. Regulamentul complet al STB-ului privind acordarea de amenzi spune că se pot acorda sancţiuni de 500 de lei în următoarele situaţii:

Cresc amenzile la STB

– călătoria fără titlu de călătorie valabil (emitent, operator, tarif și perioadă de valabilitate) și validat la începutul călătoriei, sau fără un alt document care să permită efectuarea călătoriei;

– Împiedicarea în orice mod a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/ transportatorul autorizat, să-şi exercite atribuţiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;

– agresarea fizică sau verbală a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorului autorizat, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;

– solicitarea de deschidere a uşilor vehiculelor de transport public de persoane, între staţii sau la semafoare;

– angajarea de discutii cu conducatorul vehiculului de transport în comun în timpul circulatiei;

– impiedicarea organelor de control sa-si exercite atributiile, inclusiv refuzul de legitimare;

– călătoria pe scări, pe părţile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor;

– Intervenţia neautorizată la aparatele/ instalaţiile vehiculului;

– acţionarea semnalului de alarmă fără a…

Citeste continuarea pe StiriMondene.Fanatik.ro

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata