Cristi Borcea a ajuns de urgență la spital! Afaceristul are probleme grave cu inima

Sursa: Financiarul.ro.

Cristi Borcea a pășit din nou pragurile spitalelor după ce problemele pe care pe ale cu inima nu îi dau pace. Fostul acționar de la Dinamo a ajuns de mare urgență ieri, la Spitalul Floreasca.

Primele informații apărute susțin faptul că afaceristul român a fost internat și încă se află pe Secția de chirurgie cardiovasculară iar starea lui este acum stabilă.

Se pare că planurile lui Cristi Borcea erau altele pentru această zi. Acesta trebuie să ajungă de dimineață la ÎCCJ pentru a da declarații în cadrul dosarului lui Neculai Onțanu.

Avocatul fostului președinte de la Dinamo a declarat în urma absenței acestuia de la ÎCCJ, că Cristi Borcea a fost nevoit să se ducă la spital de urgență aseară, în urma unor probleme grave de sănătate.

Cristi Borcea are probleme grave cu inima

Nu este de glumă când vine vorba despre trecutul medical al lui Cristi Borcea. Acesta are la activ: cardiopatie ischemică, bypass coronarian, hipertensiune arterială, insomnie, intoxicație cu metale grele, dislipidemie.

Pe data de 7 februarie, fostul președinte al clubului Dinamo a fost condamnat la 5 ani de închisoare pe care trebuie să-i execute, din cazul dosarului legat de retrocedările ilegale cu terenuri din Constanța și Mamaia. Acesta este acuzat că a prejudiciat statul român cu aproape 28 de milioane de euro.

Afaceristul român în vârstă de 49 de ani a revenit înapoi după gratii, după doar șapte luni după ce a fost eliberat condiționat și a putut să revină pe moment la viața lui. Acesta a avut de executat anterior o pedeapsă de șase ani și patru luni pe care a primit-o în cadrul dosarului cu „Transferurilor de jucători”, din care a stat închis preț de patru ani și patru luni.

Sursa: observator.tv

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata