Criza energetică face ravagii în industrie, Chimcomplex dă afară 400 de salariaţi

De Jurnalul Național 256 citiri
3 min citire

Combinatul chimic Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a informat, luni, că va concedia aproape 400 de angajați, adică circa o cincime din total, în cadrul unui program de disponibilizare colectivă, după ce de curând și-a și închis temporar producția din cauza prețurilor la gaze.

„Această masură are la bază necesitatea redimensionării şi eficientizării activităţii Societăţii, ca urmare a sinergiilor/comasărilor dintre platformele industriale din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti, dar şi în contextul economic şi geopolitic actual, în care compania are în vedere să optimizeze costurile operaţionale şi de funcţionare, să îşi eficientizeze activitatea, în scopul utilizării cu randament maxim al resurselor umane şi financiare, să se adapteze la influenţele exercitate de contextul naţional şi internaţional de criză, pentru a depăşi toate provocările”, se precizează în raportul publicat de companie la BVB.

În plus, compania a precizat încă din luna martie că intră într-un program major de restructurare în încercarea de a face faţă creşterilor preţurilor la energie și că încearcă să caute soluţii pentru protejarea angajaţilor, dar dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni, ia în calcul disponibilizări colective. În data de 30 iunie anul curent, Chimcomplex avea 1.936 de angajaţi, ceea ce înseamnă că circa 20% din personal va fi disponibilizat, scrie Ziarul Financiar.

Mai înainte, compania a transmis că încearcă să protejeze angajaţii, dar dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni aceştia şi-ar putea pierde locul de muncă. Odată cu această măsură, Chimcomplex a şi închis unele secţii de producţie:

„Angajaţii Chimcomplex sunt în continuare o prioritate absolută pentru companie. Încercăm să găsim soluţii pentru protejarea lor, însă dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni, suntem în situaţia în care va trebui să dăm curs programului de disponibilizare colectivă, după perioada de şomaj tehnic”.

Compania Chimcomplex este controlată în proporţie de 85% de Ştefan Vuza prin intermediul CRC Alchemy Holding (85%) şi de statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (9%). Începând cu data de 17 ianuarie 2022, acţiunile Chimcomplex SA Borzesti sunt liber tranzacţionate la categoria Standard a Bursei de Valori Bucureşti, continuându-şi parcursul pe piaţa de capital început în anul 1996 pe Piaţa AeRO.




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]