Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) și cel puțin o altă organizație umanitară și-au suspendat temporar activitatea în Ucraina din motive de securitate, a precizat pentru Reuters un purtător de cuvânt al CICR, după ce Rusia a lansat rachete în orașe din toată Ucraina.
„Din motive de securitate, echipele noastre fac o pauză și şi-au amânat operațiunile programate”, a precizat un purtător de cuvânt, pentru Reuters. Circa 700 de angajați de la Crucea Roşie lucrează în 10 locații din Ucraina și furnizează ajutor și medicamente, dar ajută şi milioane de strămutați, din cauza conflictului care durează de mai bine de 7 luni.
În plus, între timp, s-a raportat că numărul persoanelor ucise în urma atacurilor masive ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene a crescut la 11. În ceea ce-i priveşte pe răniţi, aceştia sunt în număr de 64. Acesta a mai afirmat că regiunile Lvov, Ternopil, Sumî și Poltava sunt în continuare fără electricitate, însă există întreruperi de curent şi în alte zone.
Așadar, rușii au lansat luni dimineaţă un bombardament masiv asupra orașelor ucrainene, fiind vizate centrul Kievului, Viniţa, Lvov, Kirovohrad, Nikolaev, Ternopil, Jîtomir și alte regiuni.