Cum arată prognoza refăcută a ANM, pentru România

De Jurnalul Național 344 citiri
4 min citire

În această perioadă, nu scăpăm de valul de aer polar, la munte va ninge, în restul ţării va ploua, iar temperaturile vor coborî până la -1 grad Celsius.

Astfel, Alina Şerban, meteorolog ANM, a prezentat marţi, la Antena 3 CNN, prognoza meteo actualizată, pe baza noilor hărţi.

În precizările sale, „În continuare ne regăsim sub influența unei mase de ar rece ce se va resimți în mod deosebit în jumătatea de est a teritoriului, respectiv în Moldova, în Dobrogea, în Muntenia, în mare parte din Transilvania, chiar și în jumătatea de est a Olteniei.

În aceste zone, temperaturile vor fi chiar mai scăzute decât în mod normal a avea la această dată.

Vorbim atât de temperaturi maxime, care se vor situa în mare parte între 13-14 grade și cel mult 17-19 grade, dar și de temperaturi minime care vor coborî spre 0 sau -1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei, iar în rest vor atinge cel mult 5-6-7 grade.

În acest timp, în jumătatea de vest a teritoriului temperaturile se apropie de un normal al acestei perioade, acest lucru însemnând temperaturi maxime de 20 de grade și ușor peste, adică 23-24 de grade, iar minime undeva spre 10-12 grade Celsius.

Acest tablou termic va fi caracteristic pentru aproape toată săptămâna, cu mici variații foarte mici de la o zi la cealaltă și de la o regiune la cealaltă.

În ce privește aspectul pluviometric, ploile vor apărea pe arii restrânse atât astăzi, cât și mâine, în mod deosebit în zonele deluroase și montane, mai degrabă în Carpații Meridionali, iar în celelalte regiuni se vor manifesta izolat și foarte probabil că vor mai fi asociate și cu descărcări electrice”, a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, marţi, la Antena 3 CNN.

În prognoza ANM, temperaturile și cantitățile de precipitații vor fluctua de la o săptămână la alta.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marți, estimările pentru intervalul 13 mai – 10 iunie.

Vremea în săptămâna 13 – 20 mai

 

vom avea primavara neobisnuita oameni stiinta uimiti roxana bojariu

Mediile valorilor termice se vor situa sub cele specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele nordice, centrale, estice și local în cele sudice,

Vremea în săptămâna 20 – 27 mai

Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații se vor situa peste cele normale pentru această perioadă în vestul și sud-vestul teritoriului, în timp ce în rest vor fi în general apropiate de mediile multianuale.

Vremea în săptămâna 27 mai – 3 iunie

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de mediile multianuale în toată țara.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, posibil ușor deficitare local în estul și sudul țării.

Vremea în săptămâna 3 – 10 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.

Sursa – www.antena3.ro




Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]

Taxa pe stâlp. Cum va fi calculată și ce înseamnă

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți, în cadrul conferinței PRIA Finance for Key Business Sectors, că normele privind „taxa [...]

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. Ce îi așteaptă pe români

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. În următoarele trei luni, alimentele vor înregistra scumpiri accelerate. Conform [...]