Dacă Nistor nu-i nici cu Suedia titular, naționala e un capitol închis pentru el

De Jurnalul Național Sport 89 citiri
3 min citire




 Florin Prunea, oficial al lui Dinamo, apreciază că selecționerul Cosmin Contra este ”obligat” să îl folosească pe mijlocașul bucureștenilor, Dan Nistor, în meciul dintre România și Suedia. Jucătorul a dat un radament bun în acest sezon, fiind unul dintre cei mai constanți jucători din Liga 1.

Nistor nu a fost folosti prea mult până acum la națională. S-a speculat pe seama faptului că ar fi avut un conflict cu Contra pe vremea în care acesta o antrena pe Dinamo, dar indiferent de cum stau lucrurile cu adevărat, Prunea e foarte clar. Îl sfătuiește pe jucător să se retragă de la națională, dacă nu va fi titular cu nordicii. ”Dacă Nistor nici acum nu joacă la echipa națională, înseamnă că poate fi un capitol închis pentru el. Dacă nici la forma asta nu este titular, este greu să mai spere.

Adică să joace din primul minut. Dacă evoluează 7-10 minute, e greu să arate ce poate. El este un jucător foarte bun, în vârf de formă. Noi trebuie să atacăm și Dan Nistor este un mijlocaș care ajută atacul. E un jucător disciplinat tactic. Din punct de vedere fizic, stă foarte bine. Cu Suedia trebuie să avem răbdare, dar să jucăm cu tupeu. Trebuie să jucăm la turație maximă tot meciul și să nu facem greșeli. Trebuie să jucăm cu inima și extrem de inteligent.”, a declarat Florin Prunea la Digi Sport.

Meciul dintre România și Suedia este programat vineri, 15 noiembrie, de la 21:45. Cele două naționale se află în luptă directă pentru calificarea la turneul final. România este obligată să câștige partida pentru a obține ”biletele” la EURO și să facă cel puțin un rezultat de egalitate cu Spania, pe 18 noiembrie. Meciul va avea loc la Madrid, de la 21:45.

Clasamentul Grupei F înaintea ultimelor două etape:
1. Spania – 8 meciuri; 20 de puncte
2. Suedia – 8 meciuri; 15 puncte
3. România – 8 meciuri; 14 puncte
4. Norvegia – 8 meciuri; 11 puncte
5. Insulele Feroe – 8 meciuri; 3 puncte
6. Malta – 8 meciuri; 3 puncte

La Campionatul European se califică primele două clasate.

Sursa: News24.ro.