Dacian Cioloş: Legea recursului compensatoriu a fost iniţiată la propunerea lui Florin Iordache

Fostul premier Dacian Cioloş afirmă, într-o postare pe Facebook, că legea recursului compensatoriu a fost adoptată de Guvernul Grindeanu, fiind iniţiată la propunerea lui Florin Iordache şi neagă informaţiile potrivită cărora această lege a fost votată de Guvernul pe care l-a condus.

"Stenograma şedinţei de Guvern din 31 ianuarie 2017 arată că Executivul Grindeanu a adoptat pe repede înainte proiectul de lege a recursului compensatoriu pe care acum nu şi-l asumă. Legea a fost iniţiată la propunerea lui Florin Iordache în aceeaşi zi în care a fost aprobată şi celebra OUG 13. Guvernul a trimis-o în Parlamentul în care PSD are majoritate. PSD a adoptat apoi Legea recursului compensatoriu cu introducerea unor măsuri care au permis eliberarea a mii de condamnaţi înainte de termen. Comisia juridică a Parlamentului care a adoptat Legea recursului compensatoriu a fost condusă de acelaşi Florin Iordache, iniţiatorul legii în Guvern", precizează fostul premier Dacian Cioloş.

Acesta mai precizează că Guvernul Cioloş a propus o altă formă a legii, fără legătură cu cea iniţiată şi adoptată de PSD.

"Ministrul Tudorel Toader şi propaganda PSD încearcă azi să arunce vina asupra Guvernului Cioloş, care propunea o cu totul altă formă a legii, fără legătură cu forma iniţiată şi adoptată de PSD", mai scrie Dacian Cioloş pe reţeaua de socializare. AGERPRES/(AS-autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata