Dăncilă: Bulgaria – partener cheie pentru România în regiune; schimburile comerciale au depăşit, în 2018, 4 miliarde euro

Bulgaria este pentru România un partener cheie în regiune, iar schimburile comerciale au depăşit anul trecut 4 miliarde de euro, a declarat, vineri, prim-ministrul Viorica Dăncilă, la finalul celei de-a V-a reuniuni a Consiliului de cooperare la nivel înalt Guvernelor celor două ţări.

"Întrevederea bilaterală pe care am avut-o cu omologul meu şi consultările interguvernamentale care au urmat, alături de numeroasele contacte la nivel politic şi sectorial din ultima perioadă reflectă relaţiile deosebit de strânse şi substanţiale dintre ţările noastre şi voinţa comună de a le dezvolta în continuare. Cea de-a V-a reuniune a Consiliului de cooperare la nivel înalt dintre România şi Bulgaria are loc într-un moment aniversar, când marcăm 140 de ani de la stabilirea relaţiilor bilaterale dintre cele două state. Bulgaria este pentru România un partener cheie în regiune, schimburile comerciale bilaterale au depăşit în anul precedent 4 miliarde euro, confirmând tendinţa ascendentă din ultimii şapte ani", a afirmat Dăncilă, în cadrul declaraţiilor comune de presă cu omologul său bulgar, Boyko Borissov.

Ea a reamintit că sunt numeroase proiecte bilaterale în derulare în domenii precum transporturi, energie, administraţie publică locală, cooperare transfrontalieră.

"În întâlnirea de astăzi am confirmat împreună cu prim-ministrul Borissov hotărârea noastră de a conferi implusul politic necesar unei cooperări care să continue tendinţa pozitivă de până acum şi să se desfăşoare într-un ritm şi mai susţinut, valorificând cât mai mult potenţialul existent. Angajamentul nostru ferm în acest sens este reflectat în declaraţia comună pe care am adoptat-o. Declaraţia politică detaliază sectoarele de cooperare şi trasează cadrul de acţiune pentru consolidarea cooperării în plan bilateral, regional, european şi internaţional", a adăugat Dăncilă.

Potrivit prim-ministrului, în…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata