Dăncilă critică dur raportul MCV şi rezoluţia din Parlamentul European: „Nu putem fi de acord cu stabilirea unor recomandări suplimentare, sunt dezamăgită”

Premierul Viorica Dăncilă a criticat dur raportul MCV şi rezoluţia din Parlamentul European, joi, în deschiderea şedinţei Executivului. „Nu putem fi de acord cu stabilirea unor recomandări suplimentare, sunt dezamăgită de concluziile MCV, în condițiile în care România a dovedit că este un partener loial al UE„, a spus ea.

Dăncilă s-a referit şi la criticile aduse modului în care Jandarmeria Română a intervenit la Protestul diasporei din 10 august.

„Este greu de înțeles punerea la zid a Jandarmeriei României pentru modul de intervenție identic cu cel a forțelor de ordine al altor state membre”, a precizat prim-ministrul. 

Viorica Dăncilă a anunţat că săptămâna viitoare va veni în ţara noastră preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

„Vom discuta despre aspecte de interes despre viitorul UE și buna gestionare a unor dosare importante: mă refer aici la cadrul financiar multianual, Brexit, viitorul UE post-Brexit și evoluția politicii de securitate”, a spus prim-ministrul României.

Ea a continuat: „Avem capacitatea să dovedim partenerilor europeni că România este un stat membru echilibrat și responsabil, determinat să contribuie la viitorul UE, indiferent de abordările pur politice într-un moment sau altul. Votul de marți din Parlamentul Europea este un asemenea moment. Și vă asigur că nu ne va abate de la obiectivele noastre. Consider rezoluția Parlamentului European expresia unor interese electorale ale grupurilor politice europene în condițiile în care sunt multe puncte. Votul nu a fost despre România sau despre dreptate. Este greu de înțeles punerea la zid a Jandarmeriei României pentru modul de intervenție identic cu cel a forțelor de ordine al altor state membre. Cel mai greu de explicat este votul unor europarlamentari români împotriva României. Rezolutia se referea la Romania, nu a fost împotriva Guvernului”, a spus premierul.

Viorica Dăncilă a mai afirmat că „nu s-a pus…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata