Dăncilă, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: Am spus că trebuie să îndeplinim toţi paşii constituţionali

Premierul Viorica Dăncilă a precizat, duminică seară, că atunci când a vorbit despre mutarea ambasadei României în Israel la Ierusalim, a menţionat că acest lucru se poate întâmpla doar după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Constituţie.

"În discursul meu am vorbit despre mutarea ambasadei la Ierusalim, dar (…) am formulat într-un mod corect, am spus că trebuie să îndeplinim toţi paşii constituţionali. Nu am spus: eu voi muta ambasada. Am spus că trebuie să respectăm Constituţia", a declarat Viorica Dăncilă într-o intervenţie în direct la Antena 3.

Ea s-a declarat dezamăgită de reacţia pe care Administraţia Prezidenţială a avut-o după discursul său din SUA.

"Cred că declaraţia preşedintelui şi modul în care s-a exprimat preşedintele, vorbind despre ignoranţă, despre faptul că nu se ştiu paşii de către premierul României, nu a făcut decât să mă dezamăgească. Pentru că eu am avut o abordare corectă şi am luat în calcul faptul că Constituţia trebuie respectată. Că opinia mea este că trebuie să facem acest pas, asta este altceva, dar este o opinie personală, important este să respectăm Constituţia", a menţionat premierul.

În opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să analizeze întregul context şi să ia decizia cea mai bună pentru România.

"Faptul că vrem să se mute ambasada, faptul că vrem să fim apropiaţi de Statele Unite şi Israel, nu face ca să ne îndepărtăm de Uniunea Europeană sau de statele membre ale Uniunii Europene. Ceea ce pot face eu în acest sens, ca prim ministru, voi face. (…) Decizia finală, conform Constituţiei, este la preşedinte", a mai spus Viorica Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că, prin declaraţiile referitoare la mutarea Ambasadei României din Israel la Ierusalim, prim-ministrul Viorica Dăncilă "demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe", potrivit…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata