Dăncilă: Iau în calcul şi acum demiterea lui Narcis Neaga, şeful CNAIR

0 167

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că ia în calcul şi în prezent demiterea şefului CNAIR, Narcis Neaga.

Ea a fost întrebată dacă îşi menţine declaraţia de anul trecut privind demiterea lui Narcis Neaga dacă nu se construiesc 100 de kilometri de autostradă.

"Iau în calcul şi acum acest lucru (n.r. demiterea lui Neaga)", a spus Dăncilă, duminică, la Antena 3.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că la nivelul Guvernului va fi înfiinţat un departament pentru infrastructură care se va afla în subordinea şefului Guvernului.

"Legat de autostrăzi (…) voi face un departament pentru infrastructură, pentru investiţii în subordinea primului ministru pentru că văd că fiecare a venit cu promisiuni, a spus 100 de km, facem 60 de km. Nu pot să-mi asum până nu voi face acest departament şi în fiecare săptămână membrii departamentului vor veni cu raportări publice asupra obiectivelor pe care le avem. (…) Vedem că apar în spaţiul public din ce în ce mai multe probleme sesizate şi vreau să ridic eu aceste obstacole să vedem atunci ce motive mai au să nu ducă la bun sfârşit ceea ce au promis", a mai afirmat Viorica Dăncilă. AGERPRES / (A – autor: Florentina Peia, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

*Dăncilă: Măsurile pentru cei care au greşit în cazul fetiţei din Mehedinţi trebuie să fie foarte dure

 

*Dăncilă: Contribuţia lui Iohannis la Preşedinţia Consiliului UE foarte mică; l-aş lăsa corigent

 

*Dăncilă: În sondajele pentru prezidenţiale vom introduce şi un candidat comun al coaliţiei PSD-ALDE

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x