Dăncilă: Legat de mutarea ambasadei îmi menţin punctul de vedere, nu înseamnă că vom avea o poziţie împotriva UE

0

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat că îşi menţine poziţia în ceea ce priveşte mutarea Ambasadei României la Ierusalim, adăugând că o astfel de soluţie nu este una împotriva Uniunii Europene.

"Părerea fiecăruia trebuie justificată. După părerea mea, cred că am făcut ceea ce este corect şi România trebuie să aibă propriul punct de vedere pentru a fi respectată. A avea un punct de vedere nu înseamnă a te poziţiona împotriva altora, înseamnă să ai tăria să susţii propriile principii şi ceea ce crezi tu că este mai bine pentru România. Eu cred că acest lucru este important pentru România, că apropierea noastră de Statele Unite, de Israel, este foarte importantă. Acest lucru nu înseamnă că vom avea o poziţie împotriva Uniunii Europene, cele două sunt complementare, nu se exclud una pe cealaltă. Legat de ce a spus domnul preşedinte, îmi pare rău că domnul preşedinte iese cu astfel de afirmaţii care pot aduce prejudicii de imagine României. Nu este prima dată şi cred că, în calitate de preşedinte al României, trebuie să aibă atitudine pozitivă şi atunci când are ceva de reproşat să nu iasă cu reacţii publice, mai ales atunci când jigneşte, că acest lucru nu rezolvă nimic", a afirmat Viorica Dăncilă, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la România TV, întrebată despre acuzele preşedintelui Iohannis potrivit cărora prin poziţia exprimată cu privire la mutarea ambasadei României la Ierusalim premierul face un joc neprofesionist.

Premierul a subliniat că îşi păstrează poziţia cu privire la mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Legat de mutarea ambasadei îmi menţin punctul de vedere. Cred că acest lucru este un lucru pe care trebuie să ni-l asumăm, că fiecare stat are dreptul să-şi aleagă capitala şi cred că, aşa cum a zis preşedintele Liviu Dragnea, preşedintele României trebuie să ridice această problemă în CSAT sau…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close