Dăncilă: Procesul legislativ de ratificare a Protocolului de aderare a Macedoniei de Nord la NATO va fi încheiat în perioada imediat următoare

0

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat joi că procesul legislativ prin care România ratifică Protocolul de aderare a Macedoniei de Nord la Alianţa Nord-Atlantică va fi încheiat în perioada imediat următoare.

"Efectele benefice ale Acordului de la Prespa s-au materializat deja, prin apropierea ţării (Macedonia de Nord – n.r.) de NATO şi sperăm că vor aduce rezultate şi în ceea ce priveşte parcursul european al ţării. L-am asigurat pe omologul meu din Macedonia de Nord de întreaga susţinere a României pentru ca ţara sa să devină cât mai repede cel de-al 30-lea stat aliat NATO şi l-am informat că procesul legislativ prin care România ratifică Protocolul de aderare a Macedoniei de Nord la Alianţă va fi încheiat în perioada imediat următoare. În acest sens, proiectul de lege privind ratificarea a fost aprobat de Guvernul României şi adoptat ieri (miercuri – n.r.) în unanimitate în Camera Deputaţilor. Am reconfirmat omologului meu din Macedonia de Nord susţinerea puternică a României pentru parcursul european al ţării sale şi l-am încurajat să continue procesul de reforme pentru a avea argumentele necesare adoptării unei decizii privind deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană", a spus Dăncilă, la Palatul Victoria, în cadrul unor declaraţii comune cu prim-ministrul Republicii Macedonia de Nord, Zoran Zaev, după întrevederea celor doi premieri.

Ea a menţionat că în cadrul discuţiilor cu Zaev a fost abordat şi stadiul cooperării bilaterale şi au constatat progrese de la ultima întâlnire a celor doi premieri.

"Am discutat în acelaşi timp despre relaţiile economice bilaterale, care consider că trebuie îmbunătăţite, permiţându-ne astfel să valorificăm pe deplin potenţialul existent de cooperare între ţările noastre. Este evident că schimburile comerciale înregistrează un curs ascendent şi am convenit măsuri care să dinamizeze şi pe viitor relaţiile noastre. În acest…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close