Dăncilă: Sunt multe etnii în Delta Dunării care convieţuiesc împreună; un exemplu pentru multe zone

Premierul Viorica Dăncilă a apreciat, sâmbătă, la Sulina, armonia în care convieţuiesc oamenii din Delta Dunării, deşi fac parte din diverse minorităţi, şi a afirmat că sunt "un exemplu pentru multe zone din ţară".

"Aici, oamenii sunt foarte calzi. Este un loc izolat. Vara sunt foarte mulţi turişti, dar iarna e pustiu. Sunt doar localnicii, dar au aceeaşi căldură. Sunt multe etnii, ucraineni, lipoveni, greci care convieţuiesc împreună şi sunt un exemplu pentru multe zone din ţară", a declarat premierul.

Dăncilă a participat la Festivalul borşului pescăresc organizat de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), ai cărei reprezentanţi s-au întrecut în prepararea mâncărurilor pe bază de peşte.

"Este o acţiune tradiţională organizată de UUR care reuneşte etnicii ucraineni din peste opt judeţe din ţară şi din Ucraina. E o acţiune care dă posibilitatea ucrainenilor de aici să-şi păstreze tradiţiile şi să arate şi populaţiei majoritare cultura minorităţii ucrainene", a declarat pentru AGERPRES preşedintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav-Petreţchi.

În timpul vizitei la Festivalul borşului pescăresc din Sulina, premierul Viorica Dăncilă a gustat preparate pregătite de participanţi şi a făcut fotografii cu aceştia.

Deplasarea premierului în oraşul Sulina s-a încheiat pe plaja de la Marea Neagră.

"Plaja a rămas la fel. Nu sunt foarte multe construcţii, dar poate că tocmai ăsta este farmecul aici, la Sulina. Îmi place foarte mult. Este locul unde am copilărit", a afirmat premierul Dăncilă.

Pe plaja de la Marea Neagră, premierul şi miniştrii care au însoţit-o au fost întâmpinaţi de copiii participanţi la programul guvernamental ARC care pictau pasarela către mare.

De altfel, premierul Viorica Dăncilă a apreciat talentul copiilor şi în atelierele de pictură din tabăra din Sulina.

"Pun foarte mult suflet în picturi şi acest lucru este foarte important…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata