Dăncilă,după anunțul lui Giuliani:Dacă aș fi președinte nu aș accepta să se vorbească despre România

Viorica Dăncilă a declarat, marți, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că nu a fost contactată de partea americană după afirmațiile făcute de avocatul lui Donald Trump. Premierul a adăugat că dacă ar fi președintele țării nu ar fi acceptat să se vorbească despre România pentru greșelile cuiva.

„Dacă eu aș fi președintele României, nu aș fi de acord ca greșeala unora să fie greșeala întregii țări. Nu aș fi de acord să se vorbească de România pentru că a greșit cineva ca despre o țară a corupților, o țară în care se întâmplă lucruri urâte. Aș ține mult mai mult la imaginea României, nu numai declarativ. Aș încerca să vorbesc cu partenerii noștri transatlantici sau europeni, după caz”, a declarat Viorica Dăncilă, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

Totodată, șeful Executivului a susținut că dacă ar fi președinte ar vrea să afle adevărul despre această anchetă.

„Aș vrea să aflu adevărul. E important. Dar să avem și prezumția de nevinovăție. În momentul în care se desfășoară o anchetă, poate sunt chemați oameni acolo poate sunt în calitate de martori, nu trebuie să vorbim de la ideea că cineva este vinovat. E important să vedem unde s-a greșit pentru a nu mai repeta greșelile”, a subliniat Dăncilă.

Premierul a precizat că nu a fost contactată de partea americană până în acest moment.

„Nu știu nimic despre acest subiect. Am văzut declarația, dar nu am nicio declarație legată de acest subiect. (…) Nu m-a contactat nimeni până în acest moment. Eu cred că a fost o declarație care a ridicat anumite semne de întrebare. În momentul în care s-a făcut această declarație, aceasta este dublată de anumite lucruri. Cred că nu trebuie vorbit de România, dacă cineva a greșit trebuie să facem referire la persoanele care au greșit, nu de România ca și țară. Nu este corect”, a conchis Dăncilă.

Rudolph Giuliani, avocatul personal al…

Citeste continuarea pe News 24

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata