Datoria fiecăruia dintre noi este să asculte exclusiv de sfaturile medicilor, este opinia lui Vasile Bănescu

În prezent, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, îi îndeamnă pe români să ia foarte în serios pandemia de COVID-19 şi să asculte exclusiv de sfaturile medicilor.

În contextul medicalo-sanitar actual dar si religios, Vasile Bănescu a afirmat:

„Am văzut cu toţii cumplitele  imagini de la morgile unor spitale din Bucureşti. Este copleşitor ce se întâmplă pe fondul unui larg scepticism devenit letal şi hrănit de un absurd conspiraţionism. (…) În plină, agresivă pandemie, în contextul în care secţiile ATI ale spitalelor din întreaga ţară sunt total excedate de bolnavi care agonizează, iar morgile sunt arhipline, datoria raţională şi urgentă a fiecăruia dintre noi, fie şi în ultimul ceas, este să ia foarte în serios boala şi să asculte cu maximă luare aminte exclusiv de sfaturile medicilor, cărora le datorăm deplină încredere şi recunoştinţă”, a transmis Vasile Bănescu, potrivit Agerpres.

În acest sens, România a înregistrat marți  cel mai negru bilanţ de la începutul pandemiei: anume 18.863 de cazuri noi în 24 de ore şi 574 de decese.

De altfel, preşedintele Klaus Iohannis urmează să aibă, miercuri, o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei de COVID-19 pentru instituirea unor măsuri „clare, restrictive”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata