De la 1 ianuarie, salariile bugetarilor se măresc cu 10%.

De Jurnalul Național Actuale Bani Politică 282 citiri
2 min citire

De la data de 1 ianuarie, bugetarii vor primi salarii mai mari cu 10%, punctul de pensie se majorează cu 12,5%, iar vârstnicii cu pensii mici vor primi separat ajutoare.

Acestea, sunt doar câteva dintre modificările anunțate de Ministerul de Finanțe, de la 1 ianuarie.

Astfel că, ordonanță publicată marți seară de Ministerul de Finanțe prevede o majorare salarială de 10% pentru bugetari. Aceasta se aplică la salariile brute, față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022. Dar nu primesc toți bugetarii, adică nu primesc cei care sunt deja la grila maximă de salarizare trecută în lege. Pe de altă parte, salariile demnitarilor vor rămâne și în ianuarie la același nivel cu cel din decembrie.

În același timp, se majorează punctul de pensie cu 12,5%, adică de la 1.586 de lei, la 1.785 de lei.

Mai mult decât atât, se acordă ajutoare pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei, pentru a se descurca cu facturile. Sunt trei tipuri de ajutoare: în valoare de 1.000 de lei pentru cei cu pensii mai mici de 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensii până la 2.000 de lei și 600 de lei pentru pensii între 2.000 și 3.000 de lei.
Astfel că, aceste ajutoare urmează să fie acordate în două tranșe, adică în ianuarie 2023 și în octombrie 2023.

Totodată, Ordonanța mai prevede și o majorare a pensiilor militare, între 1% și 12,5%, majorarea fiind mai mare pentru pensiile mai mici.

Ordonanța de Urgență a fost publicată pe site-ul Ministerului de Finanțe, este în dezbatere, așa că nu este exlus să mai sufere modificări și urmează să fie aprobată în ședința de Guvern de săptămâna viitoare, pentru ca, din luna ianuarie, să intre în vigoare aceste măsuri.